Stire
Comunicat de presă
17.04.2009
⋅ 0 comentarii
Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior a luat act de publicarea Raportului Coaliţiei pentru Universităţi Curate (CUC) şi a Topului Integrităţii Universităţilor Româneşti. În legătură cu conţinutul şi concluziile raportului, Biroul de presă al agenţiei este împuternicit să prezinte următorul punct de vedere. Evaluarea transparenţei şi integrităţii Învăţământului superior din România, efectuată şi de societatea civilă pentru toate universităţile româneşti, publice şi particulare, în măsura în care se bazează pe o metodologie riguros proiectată, pilotată şi aplicată, ar putea contribui la ameliorarea acestui aspect al calităţii înţământului superior. Din perspeciva ARACIS, între obiectivul asumat de CUC şi rezultatele publicate există un decalaj aproape total, determinat de inconsistenţa metodologică şi de discriminarea evidentă a instituţiilor alese pentru evaluare. Din punct de vedere instituţional, raportul CUC menţionează că se referă la „Universităţile din România”, dar lista publicată include numai o parte din universităţile de Stat, excluzând universităţile particulare acreditate. Menţionăm că Legea 87/2006 pentru aprobarea OUG nr. 75/2005 privind asigurarea calităţii în educaţie precum şi toate procedurile de evaluare ale ARACIS nu fac nici un fel de discriminare între cele două categorii de instituţii de învăţământ superior, care încadrează în sistemul naţional de învăţământ şi acordă diplome cu valoarea academică şi profesională nediferenţiată. Abordarea raportului induce ideea că elementele negative constatate, mai mult sau mai puţin fundamentate de evaluatori, se regăsesc numai într-o singură parte a spectrului larg al universităţilor din România, pentru celelalte neexistând obligativitatea de a se supune evaluării. Metodologic, se operează cu un amestec de indicatori şi standarde din a căror variaţie s-ar obţine agregări care, chipurile, ar genera un „Top al integrităţii”. În acest context, având în vedere şi afirmaţiile din Raport cu privire la metodologia folosită, ARACIS solicită prezentarea publică a acesteia, a modului concret în care a fost elaborată şi aplicată, precum şi lista evaluatorilor folosiţi în procesul de evaluare, cu indicarea clară a competenţelor acestora. Raportul nu abordează doar transparenţa în învăţământul superior, ci conţine şi aprecieri privind calitatea procesului de învăţământ şi a programelor de studii, a activităţilor de cercetare şi a managementului academic şi financiar, domenii specifice conceptului de asigurare de asigurare a calităţii, fără însă a preciza modul în care au fost solicitate şi procesate aceste date. De exemplu, numărul de publicaţii ISI, de altfel un criteriu de performanţă care nu poate fi aplicat universal pentru orice domeniu de studii universitare, este inclus în categoria criteriilor de corectitudine academică. Într-o vreme a topurilor de orice fel, ne putem întreba dacă, în condiţiile de generare a unui top al integrităţii, metodologia improvizată aplicată de CUC nu a condus mai mult la rezultate cu valoarea publicitară şi nu la sprijinirea universităţilor pentru a-şi îmbunătăţi indicii de transperenţă şi integritatea sau a ale oferi publicului o imagine clară şi nedistorsionată. De altfel, şi cu privire la ARACIS, Raportul conţine o serie de afirmaţii lipsite de legătură cu realitatea şi care creează o imagine eronată referitoare la statutul şi activităţile ARACIS.. Afirmaţia potrivit căreia ARACIS este subordonată Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovării este falsă, aşa cum rezultă din Legislaţia în vigoare (Art. 16 (1) al OUG 75/2005, aprobată prin Legea 87/2006: „ARACIS este o instituţie publică independentă, de interes naţional, cu personalitate juridică şi cu buget propriu de venituri şi cheltuieli”). Relaţia dintre ARACIS şi MECI este instituţională şi reglementată prin cadrul legislativ menţionat, propunerile agenţiei nefiind influenţate de minister. Membrii Consiliului ARACIS au fost aleşi de o comisie condusă de Preşedintele Academiei Române. Agenţia funcţionând în baza unor dispoziţii legale clare, elaborate în conformitate cu Standardele Europene în materie, fiind singura instituţie de profil din România care a obţinut calitatea de Membru - Candidat al ENQA (Asociaţia Europeană a Agenţiilor de Asigurare a Calităţii), şi a fost evaluată internaţional de EUA (Asociaţia Universităţilor Europene) şi de ESU (Uniunea Studenţilor Europeni). Având în vedere aceste aspectem precum şi o serie de alte neconcordanţe conţinute în document, ARACIS nu poate fi de acord cu concluziile Raportului CUC şi Topul universităţilor întocmit pe baza concluziilor acestuia.
Sursa:
Observator.info
Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați
Observator.info