Stire

Concurs de reportaje pentru tinerii arădeni vorbitori de engleză

17.04.2009 ⋅ 0 comentarii

Asociaţia Millennium Center este implicată într-un proiect de tineret organizat şi coordonat de două organizaţii, Urban Prod şi Eurocircle din Marseille-Franţa. Proiectul, intitulat „Europanorama”, constă în realizarea unor reportaje video pe diferite teme, reportaje ce vor difuzate în cadrul unui TV Show, pe un post de televiziune local din Marseille, TV Show ce va fi prezentat Comisiei Europene în cadrul unei vizite la Bruxelles. Implicate în acest proiect mai sunt şi organizaţia YAP din Cluj Napoca, organizaţia Bildungsmarkt E.V. din Germania şi organizaţia Contact 2103 din Belgia. Concursul „Europanorama” organizat de Asociaţia Millennium Center este parte din acest proiect, în urma acestuia fiind aleşi voluntarii care vor participa la proiect în sine. Acesta constă în realizarea unor reportaje video: un reportaj video a cărui temă să fie discriminarea şi un altul a cărui temă este la alegere, dar trebuie să fie relaţionată cu democraţia europeană (politică, cetăţenie, cultură, etc.). Fiecare concurent se poate înscrie cu unul sau mai multe reportaje video, iar fiecare reportaj va fi evaluat separat. Înscrierile la concurs se pot realiza până la data de 26 aprilie, pe adresa de web www.concurs.millenniumcenter.org, unde poate fi citit şi regulamentul concursului. Astfel reportajele video realizate vor trebui postate de către fiecare participant în parte până pe 26 aprilie, pe site-ul Youtube, după care se vor insera pe site-ul de concurs celelalte elemente necesare plus adresa de URL de pe site-ul youtube, filmuleţul apărând automat. Criteriile de evaluare vor fi creativitatea,  relevanţa pentru teme concursului şi numărul de voturi primite pe site-ul proiectului, existând posibilitatea de vot pentru fiecare filmuleţ inserat.Cei interesaţi  trebuie să fie vorbitori de limba engleză, cu o vârstă cuprinsă între 18 şi 25 de ani, să aibă cunoştiinţe PC, audio-video, să aibă înclinaţie spre jurnalism, să fie o persoană dinamică şi doritoare de a învăţa lucruri noi şi de a participa la un proiect de tineret. Câştigătorii (trei persoane) vor participa la  sesiunea de prezentare a filmelor la Bruxelles. Se asigură câştigătorilor: transport, cazare, masă, pentru cele 4 zile la Bruxelles.

Sursa: Observator.info

Autor: (D.M.) ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
melthdesign.ro/