Stire
Ziua Porţilor Deschise la Cetatea Aradului
18.04.2009
⋅ 0 comentarii
În fiecare an, la 23 aprilie, Armata României sărbătoreşte cea mai importantă categorie de forţe – Ziua Forţelor Terestre. Această sărbătoare, dublată de cea a Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, este dovada de nezdruncinat a continuităţii şi temeiniciei dăinuirii celor două instituţii – Biserica şi Armata – ocrotitoare ale liniştii şi păcii neamului românesc. Garnizoana Arad organizează şi ea un ceremonial militar şi religios urmat de depuneri de coroane la cimitirul Monumentul Eroilor din Piaţa Avram Iancu, activitate menită să amintească şi să cinstească lupta şi jertfa Armatei Române. Evenimentul va avea loc joi de la ora 9. Tot cu acest prilej, Batalionul 191 Infanterie „Colonel Radu Golescu” din Cetatea Aradului îşi deschide larg porţile între orele 12 – 18, pentru toţi cetăţenii români care doresc să viziteze o cazarmă cu puternice rezonanţe istorice. Intrarea ultimului grup de vizitatori se va face la ora 17.30.„În cadrul acestei activităţi denumită generic „Ziua Porţilor Deschise” se vor putea vizita: interiorul cetăţii, expoziţia de armament şi tehnică, Sala tradiţiilor de luptă a Batalionului 191 Infanterie, capela militară. Pe parcursul zilei vor fi prezentate şi activităţi demonstrative de către militarii batalionului. Îi aşteptăm cu drag pe toţi veteranii de război, cadrele militare în rezervă şi retragere precum şi pe toţi cei ce doresc să fie alături de noi la acest ceas aniversar”, ne spune căpitanul Mihai Moneanu.
Sursa:
Observator.info
Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați
Observator.info