Paştile bat la uşă; cu ce s-ar putea mândri primăvara asta zvăpăiată, dacă nu cu cea mai frumoasă sărbătoare creştină? Pieţele sunt înflorate în culorile vii ale prospeţimii pământului, iar forfota cumpărătorilor atinge cota maximă. Pieţele de referinţă ale Aradului sunt arhipline, odată intrat în „coliziune” cu spaţiul comercial-negustoresc trebuie să funcţionezi perfect, adică să calculezi repede, să fii atent la produse, la preţ şi la banii din portofel, nu de alta, dar puradeii sunt la „datorie”. E primul Paşti „de criză”. Şi totuşi, imaginile sunt departe de a arăta sărăcia cumpărătorilor. Se cumpără din plin, de la banala legătură de ridichi sau ceapă verde, la roşii-crenguţe, fructe tropicale, carne de miel, brânzeturi sau iepuraşi-cadou. Nimeni nu are timp de nimeni, timpul e scurt şi treaba e multă. Lipseşte, totuşi, ceva: acea bucurie spirituală a sărbătorii, prezentă fiind doar (aceeaşi) dorinţa de îmbuibare, de parcă oricât ai cumpăra, tot nu ar fi destul! Şi mai e şi criză...
Piaţa Catedralei – nu mai sunt ouă!Încă de la începutul săptămânii lumea a început să-şi umple sacoşele, făcându-şi planuri mari pentru masa de Paşti. Poate numai Crăciunul mai poate egala aceste cumpărături cu produse obligatorii, fără de care sărbătoarea pascală ar semăna cu orice zi duminicală. Deci, nu se poate fără friptură şi ciorbă de miel, drob, salată de crudităţi, ouă roşii, cozonac, dulciuri, un vin bun, iar lista poate continua. Oferta de piaţă e bogată, aşa că, la cumpărături înainte! „Aşa e de fiecare dată, spune o nană ce vinde cartofi cât pepenele. De sărbători, mâncă lumea bine, să se sature dă Paşti cu de tăte: miel, ouă, bunătăţi şi plăcinte, başca şi o ţâră beutură! C-aşa-i la sărbătoare! Da tră să meargă şi la biserică, altfel nu să poate! Numa cu burta plină şi fără să mulţămim Domnului păntru tăt ce-o făcut păntru noi, nu să poate! Amu, lumea s-o schimbat, nu-i nimic cum o fost; oamenii-s săraci şi nervoşi! Aşa-i când n-ai bani...” *            *            * Cu multă greutate reuşim să pătrundem, reporter şi fotoreporter, în fluviul de cumpărători ce te cuprinde şi te reţine ca un magnet. Nu auzi decât preţuri şi întrebări scurte; „cu cât e legătura, cum dai kilu, cât ceri pe...” Se cumpără zarzavaturi pentru ciorbe, legături sănătoase de ceapă verde şi ridichi, căpăţâni de salată verde, crenguţe de roşii. Spiritul mesei pascale s-a îndepărtat, oricum, de multă vreme, odată ce se cumpără vinete şi dovlecei, ciuperci, praz, etc. „Masa originală a Paştilor nu e nici pe departe aşa de bogată în mâncăruri – spune nea Aron din Măderat. Toate au un înţeles, mielul – sacrificiul lui Hristos pentru păcatele noastre şi ouăle roşii, sângele curs spre iertarea lumii păcătoase. Numai că acu se mâncă tot mai mult şi de toate, ca la revelion!”... Sacoşele se umplu cu de toate, mai întâi legumele de bază, cartofi, ceapă verde, roşie, albă – crudităţi, apoi borşul nelipsit dacă te aşteaptă mielul în oală; cei cu dare de mână vizitează fiecare masă cumpărând de toate, uitând de limita buzunarului care se termină repede pentru unii, în timp ce alţii au baierele largi! Citricele au fost lăsate deoparte, doar lămâile, aşa, cu bucata, au avut ceva trecere, şi numai pentru prăjituri. „Mai bine luăm mere de-ale noastre, că-s bune şi ieftine!” – spune cineva. Intrarea în piaţă e barată de vânzătorii de flori, răsaduri, iepuraşi, chiar şi un miel rătăcit şi speriat - plus inevitabila pirandă cu vopsele de ouă – strânse în punguţe de naylon, un leu culoarea! Iepuraşii stau zgribuliţi în cuşti, iar cel care are (ne)norocul să stea afară, pentru „look” – e luat în braţe şi mângâiat, mai ales de copii. Chestia e că nu se prea vând, astfel de surprize pentru copii au cam dispărut. „Nu prea e vânzare – ni se spune. Oamenii n-au bani, iar copiii nu se mai joacă aşa cum ştiam noi pe vremuri... Acu îs cu telefoanele şi calculatorul! ”  
Piaţa M.Viteazul – nu mai este miel!Şi aici e lume, dacă nu ştii exact ce vrei să cumperi, te pierzi, luat de valul de oameni. Aceleaşi produse, mese pline, un zumzet nedefinit al cumpărăturilor febrile. De ce par atât de nemulţumite feţele vânzătorilor, însă?
Gheorghe Aron (Măderat): „Acuma mai e ceva vânzare, de sărbători, că în rest, slab de tot! Nu-s bani şi sărăcia-i mare! Vin de la Măderat, am marfă bună, dar nu-i cine s-o cumpere! Dar şi noi cheltuim cu pământul, destul, apoi cu transportul, zilnic! Greu, foarte greu...”
Voica Slev (Vârfurile): „Eu vin tocmai de la Vârfurile, îi ceva drum, nu? Iar biletele dus-întors, costă! Am cartofi, miere, ţuică. Vânzarea merge ceva mai bine acum, în perioada asta, apoi scade rău de tot! N-are lumea bani, ce să facem?! Iacă, am preţuri lesnă, mierea cu 12 lei kg, ţuica de mere cu 20, cea de prune cu 25, iar de mere cu 30lei/kg! Acuma trec, dar după sărbători, vin mai rar că nu se merită!”Livia Borbiro (Macea): „Noroc că am şi verdeţuri, că de varză nu se-atinge nimeni! De sărbători văd că merge numai mielul, carnea de porc şi pasăre! De azi dimineaţă n-am dat numai două căpăţâni de varză! Îi sărac omul şi are buzunarul gol, cu criza asta! Toţi caută ce e mai ieftin! Anul trecut o fost mai bine, e mare diferenţă!”  
Ioan Florin Dunea (Şofronea): „Am zarzavaturi şi iepuraşi. Nu prea merge treaba, că n-are lumea bani! E criză, se vede şi se simte! Eu am marfă care se cumpără, dar îs mulţi cu legume, asta e! Merge slab, chiar dacă sunt sărbători, deşi anul trecut a mers bine de tot!”Ileana (Sibiu): „La noi merge bine vânzarea, poate chiar mai bine ca anul trecut! Se cumpără brânza duce, sărată, urda, telemeaua! Noi ni-s bucuroşi că facem bani şi plecăm cu ciuberele goale acasă, dar cu buzunarul plin!”  
Tăcerea mieilorStandul unde se vinde carne de miel e plin de lume. În rest, totul e gol. Nu mai este carne, dar se aş-teaptă un nou transport. Între timp a sărit preţul de la 18 la 20 de lei. Cine mai are chef de control sau reclamaţii?! Oamenii stau la rând, dezorientaţi, nervoşi. „Mai vine sau nu mai vine mielul ăla?!” - întreabă un cetăţena roşu la faţă. „Vine-vine!” – soseşte răspunsul. Brânzarii nu mai prididesc cu vânzările. Masa de Paşti înseamnă cozonaci, coarde, plăcinte, deci multă brânză. Se mai cumpără jambon, cârnaţi, şuncă. Ouăle au dispărut de dimineaţă. Lumea intră şi iese din piaţă în valuri. Cei mai stingheri, aproape nevăzuţi – sunt pensionarii. Ei n-au bani pentru sărbători, aleg mult si obosesc repede. Buzunarul sãrac nu e disponibil decât pentru un Paºti simbolic. Oul roºu îl primesc de la vecini, la fel ºi cozonacul, poate chiar ºi o ciozvârtã de miel, o pulpã de pui, ceo fi... Nu poþi sã nu observi, însã, privirea celui foarte modest, spre sacoºele pline din spatele cãrora abia vezi omul... Poate chiar de aici începe criza.

Sursa: Observator.info