Stire
Alimentele ?nepermise? au dispărut din oferta chioşcurilor din curtea şcolilor
28.04.2009
⋅ 0 comentarii
Chioşcurile alimentare din incinta şcolilor nu mai au voie să vândă alimente elevilor cu un conţinut caloric mai mare de 300 de kilocalorii. Această prevedere a fost impusă de la începutul anului şcolar în curs, când chioşcarii care au vrut să îşi păstreze chioşcul în curtea unităţilor de învăţământ au trebuit să se conformeze cu legea.
Dacă la începutul anului nimeni nu respecta aceste prevederi, chioşcarii dând cu mirare din umeri – „nu ştim ce mai putem vinde. Sunt foarte multe alimente interzise încât habar nu avem ce mai putem comercializa. Am primit o listă cu ce nu avem voie dar nu ştim ce avem voie” – ne-a spus la vremea aceea o vânzătoare – acum lucrurile s-au mai limpezit. Inclusiv firmele producătoare de alimente precum produse de patiserie, cornuri cu ciocolată, au schimbat reţetele pentru a nu depăşi numărul de calorii permis prin lege. Astfel ne-am dus pe la câteva şcoli din Arad, care găzduiesc asemenea chioşcuri în curte pentru a vedea ce produse îşi cumpără copiii. Se pare că elevii nu mai au de unde să îşi ia vreun fel de băutură răcoritoare carbogazoasă, doar apă minerală, apă plată şi ceaiuri. La chioşcul de la Colegiul Naţional „Elena Ghiba Birta”, spre exemplu, elevii pot alege din diverse sortimente de apă, dar... doar apă. „Elevii vin şi cumpără apă sau ceai, însă mulţi îşi aduc din afara şcolii altceva. Noi nu riscăm să vindem alimente interzise pentru că, decât să ne alegem cu amendă de la Protecţia Consumatorului, mai bine ne conformăm cu prevederile legii. Avem produse de patiserie permise, o gamă variată de fructe şi diferite alte produse care se încadrează în numărul de calorii specificat. Într-adevăr la început a fost mai greu însă elevii s-au obişnuit şi cumpără ce este”, ne spune vânzătoarea de la „Ghiba Birta”. Lista alimentelor interzise în şcoli a fost elaborată de specialişti în nutriţie, la solicitatrea ministrului de atunci, Eugen Nicolăescu. În concordanţă cu aceasta, elevii nu mai pot consuma – la şcoală – prăjituri, acadele, hamburgeri, pizza, produse de patiserie, cartofi prăjiţi, mezeluri bogate în calorii, alimente prăjite, alimente cu conţinut de maioneză, biscuiţi, sticksuri sau covrigei cu un conţinut ridicat de sare, chipsuri, snacksuri, alune, seminţe... Bineînţeles că elevii le pot consuma, însă doar dacă şi le aduc de acasă, pentru că în timpul orelor nu au voie să iasă din clădirea instituţiei de învăţământ.
Unele şcoli au apelat la firmele de cateringLa anumite şcoli precum Şcoala Generală „Aron Cotruş” din Arad elevii mănâncă în incinta şcolii, elevii primind meniurile de la o firmă de catering. Porţia pentru un copil nu depăşeşte numărul de calorii specificat. Atât părinţii cât şi elevii cred că este mai bine aşa, pentru că elevul va mânca sănătos şi la ore fixe.Şi Grădiniţele cu Program Prelungit, unde copiii primesc două mese pe zi au trebuit să se conformeze cu prevederile legii şi să ia în calcul lista cu alimente nepermise. Fiecare administrator de grădiniţă a primit lista cu alimentele interzise dar şi diferite formule de calcul a caloriilor conţinute de alimentele ce vor fi puse pe masa copiilor. De asemenea, în cazul grădiniţelor se interzice amestecarea a diferite alimente sau repetarea lor în aceeaşi zi. Pentru fiecare masă, numărul de calorii şi distribuirea alimentelor se face cu mare atenţie pentru a nu depăşi cantitatea permisă.
Sursa:
Observator.info
Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați
Observator.info