Stire

?n această campanie electorală, politicienii de la Bucureşti vor ?mp?nzi Aradul

05.05.2009 ⋅ 0 comentarii

După spusele liderilor locali ai partidelor politice, în apropiata campanie electorală, ar urma să vină în oraşul şi judeţul nostru o suită întreagă de politicieni de la Bucureşti. Scopul lor va fi, desigur, promovarea candidaţilor partidului din care fac parte în vederea alegerilor europarlamentare, dar şi pregătirea terenului pentru o campanie electorală cosiderată a fi mai importantă, cea pentru alegerea noului preşedinte al României. Astfel, din informaţiile noastre, politicienii arădeni se vor întrece în a-i prezenta arădenilor pe colegii lor de la Bucureşti, în speranţa transmiterii mesajului că aceştia vor fi mult mai atenţi la problemele specifice ale zonei. Cel mai mare aflux de vizite anunţate vine deocamdată dinspre PSD, dar nici PDL sau PNL nu se lasă mai prejos. Toate partidele au anunţat că vor miza foarte mult pe aşa numita campanie „uşă în uşă”, ce presupune ca politicienii să coboare în stradă pentru a se întâlni direct cu alegătorii, în speranţa că astfel i-ar putea impresiona mai tare. 
Secretarul executiv al PSD, Marian Melinte, spune că pe tot parcursul campaniei, lideri ai partidului vor veni, pe rând, la Arad. „La Arad vor veni toţi miniştrii PSD, prin rotaţie, alături de alte figuri emblematice ale partidului. Va veni şi preşedintele Mircea Geoană, avem promisiuni din partea tuturor. Toţi vor merge în judeţ şi se vor întâlni cu oamenii”, spune Melinte despre afluxul de social-democraţi de la Bucureşti ce va fi înregistrat în luna aceasta. În ultima săptămână de campanie pentru alegerile parţiale din Pecica, în oraşul arădean au mers mai mulţi pesedişti de top, cum ar fi : Marian Vanghelie, Cristian Diaconescu, Ecaterina Andronescu sau Victor Ponta. Astfel, nu este exclus ca într-adevăr, aceştia să revină în Arad împreună cu alţi colegi. În cazul PDL, calendarul de campanie nu a fost încă stabilit. Senatorul Constantin Igaş spune că „se va face un calendar de campanie şi cu siguranţă vom avea invitaţi de seamă”. Igaş nu a putut da detalii exacte despre o eventuală vizită a preşedintelui Băsescu, însă a subliniat că „PDL este mult mai relaxat privind candidatul pentru preşedinţie. Deocamdată avem un hop important, pe urmă vom trece la celălat hop, alegerea preşedintelui României”, ne-a spus senatorul PDL.  Preşedintele Traian Băsescu oricum nu este o prezenţă străină faţă de Arad, astfel o vizită a sa nu ar fi exclusă. De asemenea, este foarte probabil să ajungă în oraşul nostru şi „capul de listă” Theodor Stolojan, dar şi restul candidaţilor de pe lista PDL. Liberalii vor avea, în principiu, un  moment major de campanie în care vor veni la Arad atât candidaţii, cât şi preşedintele Crin Antonescu. Preşedintele interimar al PNL Arad, Gavril Popescu, spune că „în jurul datei de 25 mai va veni la Arad toată conducerea partidului dar şi candidaţii”. De asemenea, pe parcursul campaniei, vor mai exista vizite din partea candidaţilor de pe lista PNL, în funcţie de programul lor. Candidaţii UDMR care vor veni, cu siguranţă, în judeţul Arad sunt Iuliu Winkler, Sogor Csaba şi Peter Kovacs, ne-a spus preşedintele UDMR Arad, Andrei Kiraly.  „Noi am discutat vineri programul de campanie şi am fixat în acele drumuri de campanie pe care vor merge cei trei”, a declarat Kiraly, adăugând că alături de cei trei colegi aflaţi pe listă se vor afla şi membrii UDMR Arad. În ceea ce-l priveşte pe „capul de listă” Tokes Laszlo, acesta „ are o campanie separată, nu ştim când va veni în judeţ dar încercăm să aflăm”, ne-a informat acelaşi Andrei Kiraly.În ceea ce priveşte candidaţii de pe lista PRM, atât Creţ Nicoară (preşedintele PRM Arad), cât şi Helmuth Duckadam (omologul de la PNG) spun că nu au discutat cu nimeni despre o eventuală venire în Arad a lui Corneliu Vadim Tudor sau a lui Gigi Becali.

Sursa: Observator.info

Autor: Lucian Cozma ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
melthdesign.ro/