Stire

Grevă unică: suspendată! 9 000 de elevi susţin cu ?nt?rziere teza unică la Limba şi literatura rom?nă!

05.05.2009 ⋅ 0 comentarii

Cele patru federaţii sindicale reprezentative din educaţie au decis să intre în grevă generală de astăzi de la ora 12, când era fixată desfăşurarea tezei cu subiect unic la Limba şi literatura română. Ecaterina Andronescu, ministrul educaţiei a decis însă, în ultimul moment, amânarea desfăşurării tezei cu două zile, adică pentru joi 7 mai. Aceasta a programat şi noi dezbateri cu liderii sindicatelor pentru miercuri.
Ieri în jurul orei 16.00 liderii sindicatelor din Arad ne-au spus că din punctul de vedere al federaţiilor sindicale greva se va desfăşura astăzi. În rândurile următoare puteţi citi declaraţiile lor, exprimate înainte de decizia ministrului educaţiei de a amâna tezele cu subiect unic şi a celei de suspendare a grevei.„Ca urmare a problemelor deosebite cu care se confruntă salariaţii din educaţie, precum şi a repetatelor măsuri  inacceptabile luate de actuala guvernare, care n-au făcut decât să adâncească starea de nemulţumire în sistem, peste 60% din angajaţii aparţinând unităţilor şcolare aparţinătoare sindicatului nostru, vor fi mâine, 05.05.2009 (n.r astăzi), în grevă generală, boicotând astfel desfăşurarea tezei cu subiect unic la Limba română. Este de menţionat că greva este programată pentru zilele în care se desfăşoară tezele cu subiect unic, chiar dacă Ministerul Educaţiei Cercetării şi Inovării va schimba data de organizare a acestora”, ne spune Dănuţ Ieneşescu, preşedintele Sindicatului Democratic din Învăţământ, filiala Arad.    În privinţa Sindicatului Liber din Învăţământ, Arad, lucrurile stau relativ la fel – „Din ce ştim până acum va fi grevă în şcolile în care profesorii au fost de acord cu declanşarea acesteia. Peste 60% s-au pronunţat pentru iar restul, din diferite motive precum tăierea din salariu, s-au pronunţat în defavoarea grevei” – explică Maria Buruc liderul SLI, Arad.Inspectoratul Şcolar Judeţean Arad a primit ieri lista cu unităţile de învăţământ care trebuiau să intre astăzi în grevă. „Din raportul primit de noi rezultă că peste 60% din şcoli sunt de acord cu greva generală. Astăzi (n.r - ieri) au avut loc ultimele negocieri cu ministrul educaţiei şi încă nu am primit nicio notă referitoare la poziţia noastră. Din punctul nostru de vedere suntem pregătiţi pentru susţinerea tezei cu subiect unic”, spune Nicolae Pellegrini, inspector şcolar general adjunct al IŞJ Arad.Ieri seară, Ecaterina Andronescu a spus însă că teza va fi amânată iar sindicaliştii au decis amânarea grevei, nemulţumirile lor fiind aceleaşi.În unele unităţi şcolare ieri înainte de declaraţia Ecaterinei Andronescu, situaţia era delicată – jumătate dintre cadrele didactice sunt de acord cu declanşarea grevei, jumătate nu. „Nu ştim cum va fi – jumătate dintre profesorii noştri vor să participe la teze însă nu sunt suficienţi şi nici nu ştim dacă rezultatele vor fi valide, nu ştim când şi cum se vor desfăşura”, explică Maria Paşcalău, directorul Şcolii Generale, nr.5. Colegiul Naţional „Moise Nicoară” din Arad este printre puţinele unităţi de învăţământ unde – de la bun început s-a decis neînceperea grevei – „La noi majoritatea cadrelor didactice au fost împotriva grevei, drept urmare la noi se vor face ore, când ceilalţi vor intra în grevă. Nu ştim ce se va întâmpla cu tezele cu subiect unic, totul depinde de decizia ministerului”, ne spune Mircea Potoceanu, directorul Colegiului.Liderii sindicatelor vor purta noi negocieri pe parcursul zilei de mâine cu Ministerul Educaţiei şi cel al finanţelor, urmând să decidă, dacă va fi cazul, calendarul grevelor. Joi, elevii din clasele a VII-a şi a VIII-a ar trebui să susţină teza la Limba română, în urma reprogramării acesteia. 
Reguli pentru desfăşurarea greveiPersoanele interesate pot afla care este procedura în cazul demarării grevei generale. Pentru respectarea legalităţii privind desfăşurarea grevei (n.r. acum amânată), s-a făcut o informare detaliată a liderilor de sindicat din unităţile cu organizaţii afiliate S.D.Î. Arad, în legătură cu prevederile legale în vigoare referitoare la organizarea unui asemenea eveniment. Pentru desfăşurarea în bune condiţii a grevei organizate în zilele în care se desfăşoară tezele cu subiect unic, dascălii trebuie să ţină seama de următoarele reguli: momentul declanşării grevei va fi adus la cunoştinţa conducerii unităţii şi inspectoratului şcolar de către organizatori cu 48 de ore înainte - art. 41 alin. (1) din Legea nr. 168/1999, conform modelului transmis; în unitatea de învăţământ să fie prezenţi toţi salariaţii pe durata grevei; în condică se va scrie pentru zilele respective „GREVĂ”; în situaţia în care copiii/elevii/studenţii vor fi prezenţi în unitate/instituţie, cadrele didactice care au ore în zilele respective îi vor supraveghea, fără a  se derula procesul instructiv-educativ, tezele cu subiect unic şi alte activităţi didactice; cadrele didactice care nu au ore în zilele respective vor fi în unitate/instituţie, o parte dintre ei asigurând supravegherea patrimoniului; toate persoanele care intră în unitate vor fi controlate pentru a nu pătrunde persoane străine, care ar putea deturna scopul acţiunilor; personalul didactic auxiliar şi nedidactic va rămâne la locul de muncă, fără a-şi desfăşura activitatea, asigurând securitatea patrimoniului; în fiecare unitate/instituţie va funcţiona un comitet de grevă, care va urmări corecta desfăşurare a acţiunii de protest; organizatorii grevei (comitetul de grevă), împreună cu conducerea unităţii de învăţământ, au obligaţia ca, pe durata acesteia, să protejeze bunurile unităţii/instituţiei – art. 52 din Legea nr. 168/1999; salariaţii care nu participă la grevă nu pot fi împiedicaţi să îşi continue activitatea.Respectarea celor menţionate mai sus va fi asigurată de liderul de sindicat din unitate şi de director. Acţiunea de protest trebuie puternic popularizată prin afişarea de materiale privind motivaţia acţiunii, timpul, locul şi modul de desfăşurare etc.Totodată, Sindicatul Democratic din Învăţământ face câteva precizări care  decurg din prevederile legale în vigoare (Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă): participarea la grevă este liberă; nimeni nu poate fi constrâns să participe la grevă sau să refuze să participe – art. 50 alin. (1); pe durata grevei, conducerea unităţii nu poate fi împiedicată să îşi desfăşoare activitatea de către salariaţii aflaţi în grevă sau de către organizatorii acesteia; conducerea unităţii nu poate încadra salariaţi care să îi înlocuiască pe cei aflaţi în grevă – art. 53; participarea la grevă sau organizarea acesteia cu respectarea prevederilor legale nu reprezintă o încălcare a obligaţiilor de serviciu ale salariaţilor şi nu poate avea consecinţe negative asupra greviştilor sau organizatorilor – art. 54 alin. (1); fapta persoanei care, prin ameninţări ori prin violenţe, împiedică sau obligă un salariat sau un grup de salariaţi să participe la grevă sau să muncească în timpul grevei constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă, dacă fapta nu a fost săvârşită în astfel de condiţii încât, potrivit legii, să fie considerată infracţiune – art. 88 alin. (1); nerespectarea prevederilor art. 52 atrage răspunderea materială, contravenţională, civilă sau penală, după caz, dacă faptele săvârşite în timpul grevei atrag această răspundere – art. 88 alin. (4).

Sursa: Observator.info

Autor: (S.R.) ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
melthdesign.ro/