Stire

Atacată ?n parc la ora opt dimineaţa şi ameninţată cu moartea!

06.05.2009 ⋅ 0 comentarii

Clipe de coşmar pentru o tânără de 17 ani din Zimandul Nou, care a fost agresată şi ameninţată cu moartea când se afla în parcul de pe malul Mureşului, în spatele primăriei din Arad. Tânăra ne relatează că trecea prin parc, în jurul orei opt dimineaţa, când un individ a smucit-o şi a dus-o spre un tufiş, cu intenţia evidentă de a o agresa sexual. A reuşit însă să scape de el şi şi-a sunat imediat fratele, care era în apropiere; tânărul s-a grăbit să îi vină în ajutor şi l-a şi găsit încă în parc pe agresor. I-a dat un pumn şi l-a condus la jandarmii care asigură paza Parchetului, ca să îl predea forţelor de ordine. De aici, relatarea întâmplării... se bifurcă!Jandarmeria a emis două comunicate diferite: într-unul agresorul fetei apare ca victimă, în celălalt apare ca şi contravenient! Pentru a afla adevărul despre cazul acesta, am discutat cu familia fetei, respectiv cu fratele tinerei (care l-a prins pe agresor) şi cu domnişoara în cauză.B.B. este elevă la Colegiul „Elena Ghiba Birta”, şcoală la care învaţă şi fratele ei mai mare cu doi ani. Marcată încă de experienţa prin care a trecut, fata povesteşte că „luni dimineaţă în jurul orei opt şi un sfert mă aflam pe faleza Mureşului, iar după ce l-am sunat pe fratele meu care se afla în parc şi cu care urma să mă întâlnesc, am fost atacată din spate. Cineva m-a prins şi mi-a pus mâna la gură. La început am crezut că este o glumă, însă văzând că nu  pot să mă întorc, m-am speriat. Apoi mi-a spus că dacă ţip mă omoară şi a început să mă tragă spre tufişurile de pe mal. M-am speriat şi mai rău şi am început să ţip, însă nu era nimeni în zonă care să mă audă. Cum tot ne-am îmbrâncit, la un moment dat am căzut amândoi pe scări şi atunci am reuşit să scap. Am luat-o la fugă şi m-am uitat puţin în spate să văd dacă mă urmăreşte. Am reuşit să-i văd părul şi haina cu care era îmbrăcat. Văzând că nu vine după mine, l-am sunat pe fratele meu. În aproximativ două minute a venit în calea mea şi apoi l-a văzut pe băiatul care m-a atacat şi care stătea aproximativ în acelaşi loc. L-a întrebat cum poate să se ia de fete, dar el nu i-a spus nimic şi atunci fratele meu i-a tras un pumn în faţă. Eu i-am spus să anunţăm poliţia şi l-am dus pe băiat până la Parchet, unde se aflau doi jandarmi afară şi le-am povestit tot ce am păţit.”  Tânărul care a atacat-o pe fată s-a dovedit a fi şi el minor. Băiatul în vârstă de 16 ani nu a recunoscut că ar fi autorul agresiunii şi datorită loviturii primite a fost transportat la Spitalul Judeţean, pentru a primi îngrijiri medicale. La rândul ei, fata, în stare de şoc, a avut nevoie de îngrijiri medicale primite şi de consilierea unui psiholog.

Sursa: Observator.info

Autor: (AMC) ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro