Stire
Armonii sonore de mare clasă la Filarmonica din Arad
07.05.2009
⋅ 0 comentarii
Filarmonica din Arad a pregătit pentru această lună o serie de concerte, începând cu Ceaikovski -Concert pentru vioară şi orchestră în re major, op.35 şi Simfonia a IV-a în fa minor op. 36. Concertul va avea loc astăzi de la ora 19. Solist va fi Andrei Agoston Germania, violonistul care a dominat clasamentele marilor concursuri internaţionale de vioară precum acelea de la Leipzig (Johann Sebastian Bach), Moscova (Piotr Ilici Ceaikovski), Sion (Tibor Varga), Bucureşti (George Enescu) sau Viena (David Oistrach). El va fi însoţit de dirijorul Neil Thomson din Anglia, un obişnuit al ansamblurilor London Symphony Orchestra, Philharmonia, Royal Philharmonic Orchestra sau London Concert Orchestra. „Acest concert va reprezenta, cu siguranţă una dintre culminaţiile repertoriale şi de distribuţie ale simfonicelor acestei stagiuni”, ne spune Rodica Tălmaciu, directorul Filarmonicii Arad.De ziua Europei, în 9 mai, de la ora 19, în sala Palatului Cultural va avea loc un concert dedicat acestui eveniment, „Onorăm această zi cu Focuri de artificii şi Muzica apelor din creaţia marelui compozitor Georg Friedrich Händel (1685 – 1759), de la a cărui dispariţie se împlinesc 250 de ani. Concertul va fi dirijat de maestrul Dorin Frandeş”, mai spune directorul Filarmonicii.
Armonii beethoveniene la FilarmonicăLa mijlocul lunii publicul va putea asculta armonii beethoveniene asortate cu melodioase prelucrări instrumentale în interpretarea flautistului Constantin Tălmaciu, cel care ne propune două pagini celebre din repertoriul liric: fragmente din opera Carmen şi Cenuşăreasa interpretate la flaut şi acompaniat de orchestră. Este vorba de Fantezia Carmen pentru flaut şi orchestră de François Borne şi Variaţiuni pe tema “Non piů mesta” din Cenuşăreasa de Rossini de Frederic Chopin.„Preludiu şi Fuga” - ultima lucrare aleasă din repertoriul lui Nicolae Brânzeu şi programată în cadrul stagiunii aniversare - lucrare premiată a maestrului – va deschide concertul de, joi 14 Mai ora 19 de la Sala Palatului Cultural. Conducerea muzicală va fi preluată de maestrul Cristian George Neagu, iniţiatorul seriei de concerte aniversare dedicate celor doi întemeietori ai Filarmonicii şi creaţiei beethoveniene. Simfonia a VIII-a în fa major op. 93 de Beethoven va închide programul serii.Un alt eveniment este programat pentru 21 mai de la ora 19 cu titlul „Pagini simfonice de mare popularitate”. Acesta cuprinde trei dintre cele mai îndrăgite creaţii ale literaturii muzicale universale - George Enescu – „Preludiu la unison din Suita I pentru orchestră”, Maurice Ravel - „Bolero”, Nicolai Rimski - Korsakov - Seherezada suita simfonică op.35.
Gală cu numere de operetăÎn 28 mai, tot de la ora 19, Filarmonica găzduieşte o gală cu numere de operetă - Strauss şi Lehar alături de alte nume de relevanţă ale genului de muzică de divertisment de la trecerea dintre două secole - XIX şi XX – ce oferă o reînnoită colecţie de numere de succes, inspirate de muzica şi trăirile Vienei. Soprana Ella Tyran şi tenorul Pataki Adorjan vor încânta din nou cu arii şi duete acompaniaţi de orchestră şi, de această dată şi de corul academic al Filarmonicii de Stat Arad, sub bagheta maestrului Wolfgang Groehs.Din surprizele lunii iunieFrumoasa din pădurea adormită - Basm şi muzică la Palat. „Pentru copiii “de toate vârstele”, în Sala de concerte a Filarmonicii va avea loc un spectacol neconvenţional de 1 Iunie. Sub genericul „Joc şi poveste” pe podeaua sălii de concerte,„Frumoasa din pădurea adormită” va fi “însufleţită” de povestea şi jocul actorului Zoltan Lovas şi acompaniată muzical de pianistul Sorin Dogariu”, ne spune Rodica Tălmaciu.Prezenţe deosebite pe scena de concerte a Filarmonicii, pot fi întâlnite în 4 iunie, în Tribuna Tinerelor Talente. Concertul reuneşte arădeni şi nearădeni, tineri şi talentaţi, confimaţi deja pe scenele de concert naţionale şi internaţionale.
Sursa:
Observator.info
Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați
Observator.info