Astăzi ?ncepe Festivalul de folk
08.05.2009 ⋅ 0 comentarii
A V-a editie a Festivalului de Folk debutează în această seară, de la ora 18 în club Fairplay (vizavi de intrarea de la Ştrandul Neptun şi la restaurantul „Riviera”), spre deosebire de anul trecut, când concertele s-au desfăşurat într-un cort amplasat în Piaţa Avram Iancu.
Cei care merg astăzi la Folkfest, au ocazia să îi asculte pe Ilie Stepan şi Horia Crişovan, Gaşcademia de folk, Pragul de sus şi Didina. Seara va fi încheiată de un super recital al îndrăgitului folkist Nicu Alifantis, care va încânta publicul prezent la eveniment cu melodiile arhicunoscute « Ce bine eşti », « Ploaie în luna lui Marte » « Balada blondelor iubiri » şi multe altele, care, cu siguranţă vor fi pe placul melomanilor. Biletele pentru Festivalul de folk pot fi achiziţionate la preţ întreg cu 20 de lei sau preţ redus, pentru elevi, studenţi şi pensionari, cu 10 lei.
Sursa: Observator.info
Autor: Corina Huţan ⋅