Stire
Parteneriate rom?no-maghiare ?n domeniul construcţiilor
13.05.2009
⋅ 0 comentarii
Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România – filiala Arad, în parteneriat cu Camera de Comerţ şi Industrie Bekes; Asociaţia de Municipalităţi pentru Dezvoltare Regională din Békés-ul Central, organizează, joi şi vineri, la Hotel Central din Arad, cu începere de la ora 12, evenimentul “Networking: construcţii prietenoase pentru mediu”, în cadrul proiectului “Networking pentru dezvoltare economică durabilă” finanţat din fonduri Phare CBC 2006 România – Ungaria. „Evenimentul urmăreşte facilitarea cooperării între firmele din zona transfrontalieră prin stabilirea de parteneriate de afaceri şi va reuni un număr de aproximativ 20 de reprezentanţi ai IMM din România şi Ungaria, din domeniul construcţiilor”, ne explică Mihaela Breaz, manager de proiect. Subiectele ce urmează a fi abordate la eveniment vor face referire la: Eficienţa energetică a construcţiilor - „Alternative în utilizarea energiei solare în construcţii”; demonstraţii - prezentări de firme din domeniul construcţiilor; finanţări nerambursabile în domeniul construcţiilor; instalaţii solare, sisteme ecologice şi alte tipuri de instalaţii; dezbatere, pentru a aborda într-un cadru organizat problemele specifice sectorului construcţiilor. Pentru informaţii suplimentare, puteţi contacta: tel 0257/253757 sau e-mail: alina.popa@imm-arad.ro. Persoană de contact: Alina Popa.
Sursa:
Observator.info
Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați
Observator.info