Stire

Ineul are staţie de epurare modernă de aproape un milion de euro

18.05.2009 ⋅ 0 comentarii

Se pare cã mult trâmbiţata idee a descentralizãrii a prins însfârşit, contur. Încet-încet, administraţiile locale vor avea un cuvânt din ce în ce mai greu de spus în dezvoltarea pe toate planurile a zonei de care aparţin. Acest fapt se întrevede deja – odatã cu schimbarea de atitudine în primãriile locale – modalitatea de apropiere la nivel standard a vieţii economico-sociale fiind accesarea unor multitudini de proiecte şi programe de dezvoltare pentru zona urbanã şi ruralã. nDirecţionând ideea înspre judeţul Arad, oraşul Ineu este singurul care a câştigat efectiv, toate proiectele importante, vitale pentru dezvoltarea pe termen scurt şi lung a localitãţii. O discuţie neconvenţionalã cu primarul Mehelean (re)aduce în prim plan ideea muncii asidue ca ingrendient decisiv în reuşita oricãrui obiectiv, cu atât mai mult cu cât acesta se referã la conducerea şi administrarea unei comunitãţi.
Argument pentru portret Nicoale Mehelean, primarul oraşului Ineu este unul dintre primarii cu timpul cel mai puţin de discuţii, deşi ziua sa de muncã începe la ora 7.30 dimineaţa şi se terminã seara târziu. Nu are timp pentru pierdut... timpul. Scopul vizitei (noastre) în primãrie trebuie sã fie precis, la obiect, aşa cum sunt şi rãspunsurile sale, scurte şi argumentate. Biroul sãu e unul viu, un loc în care se lucreazã şi se studiazã intens iar calculatorul este prietenul sãu nedespãrţit. Aproape cã nu te mai uimeşte faptul cã primãria Ineu a câştigat toate proiectele pe care le-a depus - extrem de valoroase pentru comunitate – cifric vorbind, cu multe zerouri la urmã. Nu poţi sã nu admiri puterea de muncã a acestui primar cãruia, dacã ar trebui sã-i gãseşti un atribut, i-ai spune cu siguranţã, dârzenie. Ideea de a-l scoate din ritmul sãu obişnuit a fãcut posibilã realizarea acestui dialog care, iatã, a reîntãrit ceea ce ştiam de la început: „munca m-a susţinut în viaţã, fiindu-mi cel mai fidel prieten şi cel mai sever judecãtor”.
(Auto)portret: „am vrut sã ştiu din ce este fãcut solul!”Dialogul nostru a evadat spre un spaţiu neconvenţional. Ce pasiuni a avut sau are – în afara  muncii din primãrie, Nicoae Mehelean? „Pasiuni? Îmi plãcea tenisul de câmp, jucam chiar foarte bine când eram student, dar cel mai mult am fost atras de învãţãturã şi muncã. Sunt tipul omului care mãsoarã timpul dupã ceea ce am realizat într-o zi. Student fiind, fãceam „opinie separatã” faţã de ceilalţi tineri de vârsta mea, doritori de distracţii. „Valurile” tinereţii le-am petrecut aplecat spre muncã şi cunoaştere. Am fost fascinat de studiul solului şi foarte curios sã ştiu din ce este format în profunzime; voiam sã ştiu cum se dezvoltã o zonã de câmpie, un deal sau un munte. Pasiunea s-a tradus prin urmarea unei facultãţi în domeniu (minã şi geodezie) profesia mea de bazã fiind aceea de inginer minier. Am început sã lucrez la o carierã, astfel cã nu aveam 30 de ani când eram deja directorul a douã exploatãri miniere. Perioada în care am lucrat la Cominex Cluj (1993-2000) mi-a format stilul de muncã şi conducere, astfel cã, ajungând în Ineu la primãrie, nu mi s-a pãrut dificil”. Dupã cum subliniazã, „cel mai greu este sã lucrezi cu omul, o stâncã, uneori, de neşlefuit”.                                        „Din 2000 şi pânã acum am ridicat oraşul!”Un lucru vizibil în Ineu, mâna unui primar responsabil, care ştie sã lucreze la capacitate maximã, alãturi de o echipã de consilieri pe mãsurã. „Actul managerial este acelaşi, oriunde-l practici! – spune Mehelean. Am gãsit un oraş cu multe probleme şi am încercat sã le ordonez, dupã care ne-am ocupat de fiecare în parte. Pe lângã problemele majore ale comunitãţii – ne confruntãm cu cheltuielile zilnice la care se adaugã zona de dezvoltare continuã, modalitatea de a absorbi bani pentru proiecte. Aceasta se traduce prin creşterea impozitelor locale, în funcţie de percepţia populaţiei, evident - şi atragerea surselor de finanţare din vânzarea unor proprietãţi ale primãriei sau crearea de zone industriale, care, prin taxe şi impozite alimenteazã o parte din zona de dezvoltare. În 2000 ne-am ocupat de închiderea celor douã unitãţi militare, şomaj, etc. Dacã nu se creazã locuri de muncã, oraşul este în picaj. Tocmai de aceea am suntem interesaţi pentru atragerea de investitori – ca sã creştem financiar. Evident, fiecare localitate are propria sa strategie de dezvoltare, dar totul depinde de unitatea echipei de administraţie localã.”
„Au fost promovaţi cei mai buni oameni!”Mehelean accentueazã faptul cã întreg consiliul local este format dintr-o echipã de oameni cu studii superioare, astfel cã „toate problemele se discutã şi se rezolvã la acest nivel. Fiecare partid şi-a promovat cei mai buni oameni, de aici şi performanţa noastrã. Rezultatul colaborãrii la acest nivel dintre executivul primãriei a dat randamentul scontat. Dupã 9 ani de muncã în primãrie pot spune cã am avut norocul sã lucrez cu o echipã dinamicã şi responsabilã. Sunt oameni care ridicã ştacheta tot mai sus, astfel cã suntem continuu motivaţi în perfecţionarea activitãţiii noastre. Suntem singurul oraş din judeţ care a câştigat toate proiectele importante din fonduri UE şi fonduri structurale, fapt care a crescut încrederea în noi. Nu e deloc uşor sã stai de dimineaţa pânã seara în primãrie; cunoşti stres şi obosealã, dar atunci când se rezolvã o problemã, te simţi împlinit. Cei care se ascund dupã tot felul de disfuncţionalitãţi în activitate, care gãsesc continuu motivaţii pentru eşecuri nu fac decât sã-şi demonstreze crasa ineficienţã. Noi nu folosim cuvântul „crizã”, dar am trecut la diminuarea cheltuielilor, la mãsuri economice, şi, privitor la proiecte, ne orientãm spre cofinanţãri, prioritare fiind contractele.”
Staţie de epurare modernã, monitorizatã electronicDar cea mai frumoasã surprizã pregãtitã oraşului este noua staţie de epurare pe care am vãzut-o în premierã. Un spaţiu special amenajat (de peste un hectar) în care fiecare construcţie îşi are rolul ei bine definit. „Costul acestei importante investiţii pentru oraşul nostru a fost de 810.000 Euro plus TVA; banii au venit, 60 la sutã din fondul naţional de mediu, iar 40 la sutã din contribuţia localã. Lucrãrile au demarat în urmã cu doi ani, iar acum suntem în faza de recepţie. Capacitatea staţiei este de a epura 32 de litri pe secundã. Inaugurarea oficialã va fi fãcutã în curând”. Totul este monitorizat electronic, iar eventualele erori sunt sesizate în timp optim pe calculator. În sfârşit, o staţie de epurare modernã, la nivel standard, un beneficiu imens pentru întreaga comunitate. Un exemplu bun de urmat.

Sursa: Observator.info

Autor: Felicia R.Gheorghe ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro