Stire
Au fost desemnaţi chiriaşii pentru cele 128 de apartamente ANL!
27.05.2009
⋅ 0 comentarii
După o perioadă prelungită de aşteptări, Gheorghe Falcă a anunţat ieri faptul că au fost desemnaţi „câştigătorii” celor 128 de apartamente ANL pentru care s-au înscris peste 1000 de arădeni. Primarul cunoaşte numele acestora, pentru că a aprobat lista, însă aceasta va deveni publică abia în 9 iunie. Până atunci, toate dosarele vor fi scanate, iar apoi vor fi postate pe internet, pentru mai multă transparenţă. După această dată a fost stabilit un termen de două săptămâni, în care pot fi depuse contestaţii. Urmează semnarea contractelor pentru utilităţi.
Sursa:
Observator.info
Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați
Observator.info