Stire
Fată de 13 ani, salvată dintr-un apartament incendiat
16.06.2009
⋅ 0 comentarii
Un incendiu a izbucnit ieri dimineaţa într-un bloc din cartierul Aurel Vlaicu. O fată de 13 ani, aflată în prima zi de vacanţă, a rămas captivă în locuinţa cuprinsă de fum. Pompierii au fost nevoţi să spargă uşa apartamentului şi au scos copilul pe braţe. Din câte se pare, focul a pornit de la un scurt circuit. Fata, care era singură în casă, s-a trezit din somn din cauza fumului. Focul a pornit chiar de la uşa de la intrare, de la calculatorul aflat în hol. Speriată că nu poate ieşi, copila a deschis geamul şi a început să strige după ajutor. Vecinii au sunat imediat la pompieri şi au sărit să ajute. „Am văzut fum şi am sărit cu găleata până ce au venit pompierii” povesteşte unul dintre ei.Copila a suferit o uşoară intoxicaţie cu fum şi a fost dusă la spital. Pompierii au tras un furtun până la etajul 5 ca să stingă focul. Sorina Ambruş, purtător de cuvânt ISU, spune că a fost o intervenţie dificilă. Potrivit primelor date, incendiul a pornit de la un scurt circuit provocat de calculator.„M-am trezit speriată din somn, era apă peste tot, cum au dat pompierii, pentru ca focul să nu se extindă” relatează o vecină. Incendiul a distrus complet două camere. Fata aflată în apartament a scăpat nevătămată datorită intervenţiei prompte a pompierilor.
Sursa:
Observator.info
Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați
Observator.info