Stire
Weekend cu motoare şi rock la Pecica
29.06.2009
⋅ 0 comentarii
An de an, cel mai aşteptat moment al întâlnirii MotoRock îl constituie defilarea participanţilor prin localitate. Şi în acest an, festivalul MotoRock a adunat la Pecica câteva sute de iubitori ai muzicii rock şi a motoarelor. În ciuda vremii capricioase, cu averse de ploaie, ediţia din acest an a MotoRock-ului a adunat la Pecica aproape 200 de motociclişti din zonă, dar şi din Ungaria sau Franţa. Organizatorii şi participanţii au fost, totuşi, norocoşi: ploaia s-a oprit pe la prânz şi aceştia au putut să pornească după ora 13 de la locul de desfăşurare al evenimentului, baza de la Pădurice, pentru a face un tur complet al oraşului Pecica. Aceştia au traversat strada principală, Drumul Naţional 7, precum şi alte trei străzi circulate din Pecica, pentru a putea fi admiraţi de cât mai mulţi localnici. Unii au ieşit la porţi, alţii s-au oprit din drum, astfel că defilarea de anul acesta a fost una dintre cele mai spectaculoase de până acum, lucru datorat mai ales numărului participanţilor şi diversităţii vehiculelor. Pentru dirijarea în siguranţă a traficului, coloana a fost deschisă (în ton cu evenimentul) de trei poliţişti pe motociclete, dintre care doi din Ungaria, urmaţi de o maşină a Poliţiei Române. Punctul de atracţie al defilării a fost un băieţel care a participat la eveniment cu o motocicletă pe măsura lui, de culoare galbenă, cu care a defilat în rând cu poliţiştii. După cum au promis, organizatorii festivalului dedicat motocicliştilor şi iubitorilor de muzică rock au pregătit, pe lângă concerte, şi o serie de activităţi conexe pe parcursul celor trei zile dedicate evenimentului. Participanţii au avut ocazia să se întreacă la diferite probe sportive, cum ar fi scandenbergul, tenisul ori pescuitul. De asemenea, s-a organizat şi minicampionatul de fotbal pe nisip, pentru cei pasionaţi de acest sport. Administraţia Parcului Natural Lunca Mureşului, în calitate de partener al evenimentului, le-a oferit participanţilor posibilitatea să facă o plimbare cu barca pe Mureş, dar şi să viziteze cunoscuta Mănăstire Bezdin, situată la doar caţiva kilometri de oraş. La festival, ca la oricare de acest gen, micii şi berea au fost la mare căutare în rândul celor prezenţi. Rockerii au dat din plete pe ritmurile celor de la Imagica (Lipova), Urzyceni super Blu, In Defiance (Timisoara), Turda (Cluj), C.A.S.H. (Cluj), Nokturna (Arad), Loading Data (Franta), Necropolis (Ungaria), Grimegod (Arad), Altar (Cluj) şi B-Ton (Arad).
Sursa:
Observator.info
Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați
Observator.info