Stire

Septuagenară agresată sexual de fiul său

10.07.2009 ⋅ 0 comentarii

Caz cutremurãtor în municipiul  Arad, unde o femeie în vârstã de 70 de ani a fost agresatã sexual şi supusã perversiunilor sexuale chiar de cel cãruia i-a dat viaţã. Oribila întâmplare a avut loc joi dimineaţã şi imediat dupã ce a  scãpat din mâinile fiului sãu, bãtrâna a sunat la 112, povestind îngrozitã poliţiştilor chinurile prin care a trecut. Bãrbatul în vârstã de 40 de ani este cunoscut ca suferind din cauza unor probleme de ordin psihic. Acesta a fost preluat de poliţişti, fiind dus la secţia de Psihiatrie a Spitalului Judeţean, unde urmeazã sã fie supus mai multor investigaţii pentru a se decide dacã bãrbatul are sau nu discernãmânt. Între timp, bãtrâna aflatã în stare de şoc a fost transportatã la Spitalul Judeţean pentru a primi îngrijirile medicale necesare. Poliţiştii continuã cercetãrile în acest caz şi dacã se dovedeşte cã femeia a fost într-adevãr supusã perversiunilor sexuale şi în funcţie de constatãrile medicale în ceea ce-l priveşte pe agresor, acesta va rãspunde în faţa legii pentru fapta sa.

Sursa: Observator.info

Autor: Ana Maria Cantea ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
melthdesign.ro/