Stire

Arădenii se declară total nemulţumiţi ?n ceea ce priveşte curăţenia din oraş

21.07.2009 ⋅ 0 comentarii

Cei mai mulţi susţin că în toate cartierele ar fi loc de mai bine şi problema cea mai mare o reprezintă spaţiile verzi, trotuarele, precum şi întreţinerea acestora.
Chiar dacă Administraţia locală a alocat doar la rectificarea bugetară din luna mai peste 9 milioane de lei pentru salubrizare, rezultatele nu îi satisfac pe oameni.Locuitorii din Alfa susţin că foarte multe lucruri ar trebui refăcute: „Eu locuiesc în Alfa, dar şi acolo sunt probleme, mai ales cu groapa de gunoi, unde se aruncă tot felul de deşeuri şi chiar şi mortăciuni, care pe căldura asta miros extrem de urât şi nu se poate sta cu geamul deschis. În rest am dori ca şi la noi pe stradă să se ude mai mult asfaltul, cum se face în centrul oraşului, pentru că ne sufocăm de cald. O altă nemulţumire ar fi că în staţiile de tramvai nu avem copertină, care să ne apere de soare, timp în care aşteptăm tramvaiul. Noi trebuie să stăm în soare.  În rest, în spaţiile verzi s-a investit, nu ne putem plânge, dar cred că şi acestea ar trebui totuşi mai bine îngrijite”, ne spune Ana, care locuieşte în cartierul Alfa. În acelaşi timp, mulţi oameni recunosc faptul că şi lumea este de vină atunci când vine vorba de întreţinere curăţeniei: „Recunosc că mai adineauri am aruncat un muc de ţigară pe jos şi nu a fost foarte corect din partea mea. Într-adevăr, dacă toţi oamenii ar face la fel nu s-ar mai întreţine curăţenia. Oricum, eu cred că dacă ar fi oameni care să măture zilnic străzile, curăţenia s-ar vedea mai bine. În rest, eu stau în Alfa şi sunt mulţumit de condiţiile din zonă. La noi la bloc, tocmai a fost tunsă iarba, însă ce mă deranjează este gunoiul de la groapa de gunoi, care miroase foaret urât”, ne-a declarat Iosif, care locuieşte de asemenea în zona Alfa.Nici Aradul Nou nu este ocolit de probleme, aşa se face că arădenii care locuiesc în acest cartier au de asemenea nemulţumiri: „Curăţenia în oraş este păstrată şi nu prea. Eu locuiesc în Aradul Nou şi pot să spun că multe lucruri lasă de dorit acolo, în ceea ce priveşte curăţenia. Florile ar trebui mai bine îngrijite, iarba tăiată şi gunoiul ridicat mai des. Cred că ar trebui invesit mai mult în spaţiul verde pentru că sunt destule maşini care poluează mediul, iar mai multe spaţii verzi ar fi binevenite”, spune Duşan.Sun însă şi oameni mulţumiţi de condiţiile pe care le au în cartier şi care îşi fac curăţenie zilnic în faţa casei: „Locuiesc în Aradul Nou şi sunt mulţumită de curăţenia pe care o avem în zonă. Gunoiul este ridicat în fiecare luni şi joi, însă să ştiţi că pentru a fi curat şi locatarii trebuie să contribuie la acest lucru, iar pe strada nostră fiecare îşi face curat în dreptul casei. Eu zilnic mătur, strâng gunoiul, am grijă de grădină, de flori, de spaţiul verde şi aşa fac toţi vecinii”, spune Floarea Torceanu.Chiar şi în centrul Aradului am găsit oameni nemulţumiţi în ceea ce priveşte curăţenia. Natalia Cerb locuieşte în centrul oraşului însă susţine că acolo sunt mai multe probleme cu curăţenia: „Am observat că foarte multă lume se sesizează cu privire la această problemă. Într-adevăr avem o problemă cu curăţenia. Eu locuiesc în centru, lângă Biserica Roşie şi lângă bloc avem un fast-food, unde tot timpul este mizerie şi gunoi. Cu siguranţă ar trebui ca gunoiul să fie ridicat mai des şi să se amenajeze mai multe spaţii verzi. Oraşul este frumos şi este păcat să nu-l valorificăm şi să-l îngrijim. E păcat să lăsăm gunoaie pe stradă, să miroasă şi să arate urât. În plus, cred că ar trebui şi şoseaua udată mai des, pentru că acum sunt temperaturi caniculare”. „Stau în Pârneava şi lucrul care mă enervează cel mai mult în zonă este faptul că străzile nu sunt asfaltate. Curăţenia într-adevăr lasă de dorit, dar nici nu este păstrată. În celelalte cartiere nu ştiu dacă e ca la noi, şi nu ştiu de ce nu se investeşte şi la noi în cartier cum se investeşte în centrul oraşului. Ce... numai acolo locuiesc oameni?”, ne spune Ioan Prohasca. Gheza Tărân  nu este mulţumit de curăţenia din cartierul Pârneava: „Ar putea fi şi mai bine în ceea ce priveşte curăţenia. Ce mă nemulţumeşte este faptul că acele coşuri de gunoi care sunt suspendate pe stâlpi sau mai ştiu eu pe unde, sunt tot timpul dărâmaţi, însă în cazul acesta lumea este de vină, nu autorităţile. Însă şi cei care dărâmă coşurile de gunoi ar trebui amendaţi, cineva să fie cu ochii pe ei. Eu stau în cartierul Pârneava şi acolo nu pot să mă plâng din cauza curăţeniei. Gunoiul este ridicat regulat, după un anumit program şi este curat”.În Confecţii, din spusele locuitorilor din zonă avem de-a face cu aceeaşi problemă: străzi neasfaltate şi lipsa spaţiilor verzi: „Cred că ar putea fi mai bine. Curăţenia nu este păstrată aşa cum ar trebui. Eu stau în Confecţii şi cred că şi spaţiile verzi şi curăţenia şi străzile ar trebui refăcute. Sunt foarte mulţi oameni nemulţumiţi acolo în zonă, dar degeaba. Şi, un lucru care ni-l mai dorim ar fi să se ude asfaltul pentru că este foarte cald şi în alţi ani se făcea acest lucru, acum nu”, ne-a spus Lenuţa, din Confecţii.„Curăţenia în oraş, cu siguranţă nu este păstrată. Eu stau pe strada Nicolae Bălcescu, şi vă spun că nici în prezent nu a fost ridicat gunoiul şi molozul, după ce s-a lucrat acolo. Am observat că avem un obicei prost: de a nu duce munca la bun sfârşit - după ce s-a lucrat, nu s-a mai făcut curat în urmă. În rest, cred că în fiecare cartier ar mai fi câte ceva de făcut cu privinţă la acest capitol”, spune Bortiş, care locuieşte pe strada Nicolae Bălcescu.Doina Şofei: „Curăţenia lasă mult de dorit în oraş. Spaţiile verzi nu sunt foarte bine îngrijite, iar gunoiul de la ieşirea din piaţă miroase groaznic. Nu e posibil aşa ceva. Acum am fost în piaţă şi când am ieşit de-aici m-a izbit un miros îngrozitor. Ar trebui să se ia măsuri în privinţa curăţeniei. Plus că, zilele trecute am rămas stupefiată să constat că din Parcul Reconcilierii, unde obişniuesc să merg, a fost furată o bancă. Aşa ceva nu se poate întâmpla!”.Ionuţ Langa:  „Nu cred că este suficient de curat în Arad, dar părerea mea este că nici oamenii nu contribuie cu nimic pentru a fi curat. Dacă s-ar păstra măcar curăţenia, să nu se mai arunce gunoaiele şi deşeurile pe jos şi spaţiile verzi să fie întreţinute, să nu se mai rupă flori şi să nu se mai calce pe spaţiu verde, cred că ar arăta altfel. Într-adevăr şi autorităţile poate ar trebui să se implice mai mult în amenajarea spaţiilor verzi şi în îngrijirea acestora”.Am găsit şi câţiva oameni mulţumiţi: „Eu cred că Aradul stă destul de bine în domeniul curăţeniei. Locuiesc pe strada Vârful cu Dor şi sunt mulţumită de condiţiile pe care le am, cel puţin la mine pe stradă. Spaţiile verzi sunt bine întreţinute, se face curăţenie zilnic şi nu avem probleme cu gunoiul sau cu altceva”, spune Maria Covrig.Cei care vin doar în vizită susţin că Aradul este un oraş frumos şi curat. Să fie oare pentru că nu au timp să-l vadă pe tot? „Eu nu sunt din Arad, am venit doar aici la piaţă, însă am observat că oraşul este frumos şi destul de bine îngrijit. Nu ştiu cum sunt celelalte cartiere, pentru că nu am apucat să văd decât centrul şi piaţa, dar mi se pare destul de îngrijit. Nu îmi place în piaţă că mesele nu sunt acoperite toate, iar unii oameni trebuie să stea în soare să-şi vândă marfa”, spune Ana, din Sântana. Nici Maria Voinescu nu este mulţumită de curăţenia din oraş, însă susţine că şi locuitorii ar trebui să contribuie la înfrumuseţarea oraşului: „Locuiesc lângă Biserica Sârbească, dar vă spun sincer că cel puţin acolo în zonă, oamenii nu ştiu să păstreze curăţenia, nu mai zic să se implice în acţiuni care implică curăţirea zonei. Şi autorităţile sunt de vină că nu intervin, dar şi populaţia”.Alţii fac comparaţie cu ceea ce au văzut în străinătate:  „Eu am fost şi în străinătate plecat. Am muncit acolo şi mi s-a întâmplat să calc odată spaţiul verde, iar pentru asta am primit o amendă de m-a usturat pielea. A doua oară am avut mare grijă pe unde calc. În schimb aici poţi să mergi numai pe spaţiu verde că nu-ţi face nimeni nimic şi asta pentru că nu te vede nimeni. Ar trebui să fie mai mulţi agenţi de pază şi ordine care să intervină. Atunci când te vede că ai aruncat o hârtie pe jos sau ai călcat pe spaţiul verde, să sară cu amenda”, spune Ludovic Gabor. „Nu este curat în Arad. E frumos oraşul, dar nu este întreţinut. Ar trebui să se facă echipe de muncitori care să lucreze pe fiecare stradă, doar aşa s-ar acoperi tot. Ce nu îmi place este că cea mai mare atenţie se acordă centrului oraşului, iar celelalte cartiere sunt lăsate mai la urmă sau poate sunt neglijate de-a dreptul. Ar trebui în fiecare cartier să se facă câte ceva, pentru că peste tot locuiesc oameni, nu numai în centrul oraşului”, spune Petru Mancaş.

Sursa: Observator.info

Autor: Nicoleta Boşnigeanu ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
melthdesign.ro/