Stire

Tensiunea se menţine ?n telenovela UTA - Gloria: jucătorii sunt la UTA, dar actele nu sunt semnate

12.08.2009 ⋅ 0 comentarii

UTA rămâne în aşteptare în ceea ce-i priveşte jucătorii pe care îi doreşte din lotul Gloriei Arad. Bujor, Ţucudean, Manea şi Sălăjan au continuat şi ieri să se antreneze sub comanda lui Ionuţ Popa, marţi seară evoluând în jocul de pregătire dintre UTA şi divizionara D Voinţa Mailat, scor 5-0. Cu toate acestea, prezenţa lor în lotul cu care UTA va începe sâmbătă, la Baia Mare, noul sezon al Ligii a II-a nu este certă. 
"Încă nu pot să spun că am finalizat discuţiile cu Gloria pentru cei patru jucători. S-au avansat diferite variante, dar nu suntem la un numitor comun. Aşteptăm un răspuns de la Gloria în cursul zilei de miercuri", a declarat Giovanni Catanzariti, preşedintele UTA Arad. Oficialul a recunoscut că este posibil orice: atât ca Bătrâna Doamnă să-i păstreze pe cei patru, cât şi să-i piardă ori să se mai aleagă cu alţi doi jucători de la Gloria Arad, pe lângă cei patru. De fapt, aici e acum buba între UTA şi Gloria Arad, clubul care-i deţine pe jucătorii de la Atletico nefiind de acord ca Bătrâna Doamnă să-i ia doar pe Bujor, Sălăjan, Manea şi Ţucudean. Divizionara C doreşte să-i direcţioneze spre UTA cel puţin pe Copil şi Bălgrădean, iar utiştii consideră că au lotul plin şi nu doresc complicaţii. Cum Gloria condiţionează prezenţa celor patru de aducerea altor doi jucători, rămâne de văzut ce va urma miercuri, când ar trebui să se încheie telenovela, mai ales că se anunţă o zi foarte plină pentru oficiali, care au de întocmit contractele celorlalţi jucători şi de plătit pentru Radovanovic.

Sursa: Observator.info

Autor: Sebastian Şiclovan ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
melthdesign.ro/