Radiografia Bătr?nei Doamne - Lotul cu care UTA ?ncepe sezonul, post cu post
13.08.2009
⋅ 0 comentarii
UTA îşi va va oficializa lotul în cursul zilei de joi, după o vară extrem de agitată. Telenovela Gloria Arad s-a încheiat în cursul după-amiezii de miercuri, părţile ajungând în sfârşit la un numitor comun, în lot fiind cooptaţi, de ultimă oră, Dumitru Copil şi Cristian Bălgrădean. S-a renunţat doar la portarul Zimmermann, a cărui situaţie era oricum complicată din cauza salariului său mare, mult peste posibilităţile UTA-ei. Până joi, când contractele jucătorilor vor fi înregistrate la FRF, rămâne de rezolvat aparent o singură problemă, cea a dublurii pentru postul de fundaş stânga. Utiştii au de ales între Savin, un jucător care provine de la Vladimirescu, şi Filaret, pe care l-ar putea împrumuta de la Gloria Arad. Altfel, s-a pus problema renunţării la unii jucători, pentru a le face loc celor aduşi de la Gloria, dar s-a găsit altă soluţie: reducerea salariilor tuturor jucătorilor cu sume mici, pentru a putea fi respectat bugetul de 30,000 de euro.
PortariMarius Mârne Pregătit şi motivat, ar urma să fie opţiunea nr. 1, indiferent de numele celorlalţi portari din lot. N-a efectuat întreaga pregătire de vară, ceea ce-i provoacă o oarecare concurenţă.
Cătălin Bujor A terminat în această vară junioratul, după ce în returul sezonului trecut a avut ocazia să debuteze în Liga a II-a. Are calităţi, dar este lipsit de experienţă şi nu-i va fi foarte uşor să fie titular.
Cristian Bălgrădean Este un portar cât de cât experimentat la nivelul Ligii a II-a, deşi e tânăr. A apărat un sezon la Lupeni şi jumătate de campionat la Liberty, fiind avantajat din acest punct de vedere. În schimb, de circa un an n-a avut parte de antrenamente specifice serioase.
Roberto Bodea Are doar 16 ani şi va petrece mult timp, de-a lungul sezonului, la lotul naţional de juniori. Se va antrena cu lotul echipei de seniori, ceea ce-l va ajuta.
Fundaşi Dorin Mihuţ (fundaş dreapta) A fost readus, liber de contract, după un retur petrecut, ca titular, la CSM Rm. Vâlcea. Nu are încă o concurenţă serioasă pe post, iar antrenorul îl vede ca o soluţie pe flancul drept pentru sistemul 3-4-1-2, dar nu e sigur că UTA îl va folosi des.
Alexandru Manea (fundaş dreapta/central) Face parte din „grupul Gloria” şi poate să evolueze ca fundaş central sau fundaş dreapta. Va fi, deocamdată, soluţie de rezervă. A terminat junioratul în această vară.
Predrag Pocuca (fundaş central) Şi-a prelungit contractul, fiind unul dintre jucătorii de bază în sistemul defensiv. Se anunţă ca titular, indiferent de sistemele de joc pe care le va folosi echipa.
Doru Buican (fundaş central) A revenit de-o săptămână, în cadrul unui împrumut pe un an. Este dezavantajat de faptul că n-a jucat la Mediaş în ultima jumătate de an, dar poate să recupereze.
Claudiu Pascariu (fundaş central) A crescut mult în returul sezonului trecut, când a avut ocazia să joace în mod constant. Va lupta pentru titularizare, cu şanse reale.
Marius Roman (fundaş stânga) Transferat de la Minerul Lupeni, ca soluţie pentru flancul stâng, unde poate să evolueze ca fundaş, în sistemul 4-4-2, sau mijlocaş-fundaş în modulul 3-4-1-2. Este genul de fotbalist dispus la efort.
Darius Draia (fundaş central) Este junior, produs al Centrului UTA-ei, şi va fi păstrat în anturajul echipei, cu şanse mici de-a juca. Poate să reprezinte o soluţie pentru viitor.
Mijlocaşi Cornel Nădăban (mijlocaş dreapta) În mod normal este titularul postului. I-a prins bine că a jucat constant în retur, este un jucător de la care se aşteaptă multe, având în vedere experienţa sa în comparaţie cu a celorlalţi colegi.
Norbert Polgar (mijlocaş polivalent) „Explozia” sa întârzie, accidentarea de anul trecut şi perioada pierdută pe urmele lui Chirilă spunându-şi cuvântul. Va fi rezervă pentru început.
Florin Gâlcă (mijlocaş polivalent) Adus de la CS Ineu, a reuşit să iasă în evidenţă prin tehnicitate, dar şi prin apariţiile la finalizare în meciurile amicale. Va concura pentru un loc în primul 11, pe flancuri, dar nu-i va fi foarte uşor să devină titular.
Adrian Drida (mijlocaş central) Intră în calculele antrenorilor ca jucător de bază, el fiind opţiunea nr. 1 ca mijlocaş ofensiv. Se poate spune că antrenorii au cele mai mari aşteptări din partea lui, iar Ionuţ Popa crede într-o revenire a lui Drida.
Dumitru Copil (mijlocaş central) Dacă ar fi serios, bine pregătit fizic, disciplinat tactic nu ar avea rival la UTA şi ar ajunge urgent la o echipă puternică. Copil trebuie în primul rând să ştie ce vrea, apoi să dea 100% în antrenamente şi să nu-şi piardă răbdarea.
Valentin Apostol (mijlocaş central) Mijlocaş defensiv, adus de la Minerul Lupeni. Nu se poate spune că şi-a câştigat locul în primul 11, fiind la concurenţă cu Chindriş şi Mutulescu. N-a impresionat în meciurile amicale, dar cu siguranţă va avea şanse să demonstreze ce poate.
Marius Chindriş (mijlocaş central) Mijlocaş defensiv adus de la Gloria Arad via Atletico, dar nu face parte din celebrul „pachet” de jucători. Mijlocaş de lot naţional, cu experienţă internaţională la nivel de juniori, Chindriş pare un jucător interesant, cu şanse reale de-a se impune. Este dezavantajat de faptul că va fi obligat să petreacă mult timp la lotul naţional U19 de-a lungul turului de campionat.
Valentin Furdean (mijlocaş central) A fost rechemat de la CFR Simeria, unde l-a împrumutat UTA. A început pregătirea de vară la Gloria, însă a ajuns la UTA, unde va fi o soluţie de pe bancă. Reprezintă una dintre ambiţiile lui Ionuţ Popa, care şi-a propus să-l revitalizeze.
Andrei Mutulescu (mijlocaş central) Fundaş central/mijlocaş defensiv. Este accidentat şi va reveni în aproximativ o lună. În mod normal, va fi scos cu dificultate din primul 11, însă rămâne de văzut ce post i se va rezerva.
Florin Purece (mijlocaş polivalent) Internaţional de juniori, cu aceeaşi situaţie ca şi a lui Chindriş. Poate să evolueze ca mijlocaş stânga sau mijlocaş ofensiv. Având în vedere calităţile sale, ar putea să reprezinte marea surpriză a UTA-ei în noul sezon, fiind rapid, tehnic şi puternic, însă şi pe el îl vor dezavantaja convocările dese la lotul de juniori, deoarece nu va apuca să evolueze constant pentru UTA.
Răzvan Fritea (mijlocaş stânga) Mijlocaş stânga, dar poate să evolueze şi mijlocaş central la nevoie. Este experimentat, se aşteaptă multe din partea lui, dar nu va avea viaţă uşoară, concurenţa cu Purece, Riviş şi Roman fiind dură.
Răzvan Riviş (mijlocaş polivalent) Mijlocaş de picior stâng, tehnic, cu execuţii uneori surprinzătoare. Poate să evolueze pe ambele flancuri, dar şi în spatele vârfurilor. Are de luptat pentru a ajunge titular.
Atacanţi George Ţucudean Încă junior, prestaţiile foarte bune din returul sezonului trecut îl obligă, pretenţiile vizavi de el fiind mai mari acum. Se va plimba, de-a lungul turului de campionat, între UTA şi lotul naţional de juniori, ceea ce nu-l va ajuta.
Alexandru Sălăjan Junior, solicitat de Ionuţ Popa pentru a-l înlocui pe Ţucudean atunci când va fi plecat la lot. Va debuta în Liga a II-a, deci este lipsit de experienţă, dar are calităţi şi un fizic impresionant, motiv pentru care ar putea să progreseze dacă va reuşi să-i convingă pe tehnicieni să-i ofere o şansă.
Edson Rolando Nu şi-a revenit după operaţia de la menisc, pentru care tocmai a încheiat o nouă perioadă de recuperare. Va intra încet în program şi îi va fi greu să revină la forma care să-l impună ca titular. Edson are de câştigat, înainte de toate, un pariu cu el însuşi.
Alexandru Leucuţa Aducerea lui Batin îi poate complica prezenţa în primul 11, de care era cam sigur până la un moment-dat. Este un jucător serios şi cuminte, dar rămâne să-şi fructifice şansele la maxim, ca şi în returul sezonului trecut, deoarece în mod normal nu va fi titular.
Paul Batin Este o necunoscută deocamdată pentru UTA. A ajuns acum două zile la Arad şi îl recomandă cele 25 de goluri înscrise pentru FC Baia Mare în sezonul trecut al Ligii a III-a, precum şi contractul oferit de CFR Cluj, club care l-a redirecţionat spre UTA, în cadrul unui împrumut pe un sezon.
Dejan Pecarov În urmă cu doi-trei ani era în situaţia lui Batin, având peste 30 de goluri marcate într-un sezon al Ligii a III-a. A bătut pasul pe loc la CFR Timişoara şi va avea de luptat pentru a juca la UTA.
UTA va funcţiona în noul sezon cu Giovanni Catanzariti în funcţia de preşedinte al Comitetului Director, Iulian Olaru fiind consilierul preşedintelui. Alexandru Meszar este noul director executiv al clubului, în timp ce Dorin Stana, fost director administrativ, a fost mutat în funcţia de director de competiţii. În club mai funcţionează şi Ladislau Korosi, el fiind angajat la Primăriei, responsabil cu aprovizioarea, alimentaţia.
Staff-ul tehnic al UTA-ei este condus de Ionuţ Popa. Asistenţii săi sunt Roland Nagy, Dan Stupar şi Dan Ţapoş, ultimul fiind antrenorul portarilor. Din staff-ul medical fac parte Florin Voin, doctor, şi maseurii Dorin Constantin şi Ştefan Bicsky, în timp ce conducător auto este Walter Schreiber.
Sursa:
Observator.info