Terasa de pe lacul Podgoria, incendiată de o femeie
28.08.2009 ⋅ 0 comentarii
Terasa restarantului "Lake Grove", amplasatã pe lacul de la Podgoria, a fost fãcutã scrum în noaptea de miercuri spre joi. Deşi iniţial s-a crezut cã dezastrul s-a produs din cauza unui scurt-circuit, investigaţiile au scos la ivealã faptul cã focul a fost pus intenţionat de o femeie. Este vorba despre o tânãrã în vârstã de 29 de ani, originarã din judeţul Suceava. Incidentul s-a petrecut, joi, în jurul orei cinci dimineaţã. Tânãra s-a deplasat pânã în apropierea restaurantului cu un taxi, rugându-l pe şofer sã o aştepte, şi a plecat de la faţa locului cu aceeaşi maşinã imediat dupã izbucnirea flãcãrilor. De altfel, taximetristul a oferit poliţiştilor informaţii importante despre femeia care consumase circa cinci beri, pe terasã, cu câteva ore înainte de-a fi incendiatã.
Din fericire, în acel moment nu se afla nicio persoanã pe terasã, astfel cã nu au existat victime. Pentru stingerea flãcãrilor care au atins o înãlţime de 5-6 metri a fost nevoie de intervenţia a douã autospeciale, pompierii luptându-se cu focul mai bine de douã ore. În zadar însã, pentru cã incendiul a distrus terasa în totalitate, pagubele fiind estimate la aproximativ 30.000 de euro.
Între timp, principala suspectã, despre care se spune cã a fost iubita unuia dintre patroni, a fost reţinutã de poliţişti şi audiatã. Aceasta s-a arãtat foarte reticientã şi necooperantã cu oamenii legii, declarând cã nu cunoaşte personal pe niciunul dintre proprietari, fraţii Varvaroi, contrar a ceea ce se crede cã ar fi fost o cunoştinţã bunã a unuia dintre asociaţi. Ieri dupã-amiazã, femeia a fost dusã la Parchet unde a fost supusã interogatoriului. De asemenea suspecta a fost prezentatã în faţa instanţei cu propunere de arestare preventivã pentru 30 de zile. Aceasta este cercetatã pentru distrugere intenţionatã prin incendiere, infracţiune pentru care riscã o pedeapsã de pânã la 15 ani de închisoare.Sursa: Observator.info
Autor: Ana Maria Cantea ⋅