Stire
Abia finalizat, jumătate de carosabil de pe podul din Micălaca trebuie refăcut
31.08.2009
⋅ 0 comentarii
S-a făcut lucru de mântuială, cu asfalt de proastă calitate.În cea mai recentă şedinţă a Consiliului Local Municipal s-a discutat inclusiv despre Podul din Micălaca, unde s-a lucrat la asfaltare încă din luna martie a acestui an, fapt pentru care traficul a trebuit să fie restricţionat pe câte o singură bandă pentru fiecare sens de mers. „Este deja tot distrus, deşi de puţin timp a fost dat în folosinţă. Când Podul Traian va fi închis, tot traficul va fi deviat pe acolo. S-a lucrat superficial şi trebuie luate măsuri pentru remediere”, a solicitat Gheorghe Schill.Purtătorul de cuvânt al Primăriei Arad spune că recepţia la lucrare nu s-a făcut, pentru că trebuie refăcut asfaltul pe benzile de pe sensul de mers dinspre Subcetate spre Micălaca. Firma care s-a ocupat de această lucrare este Axela, din Timişoara, care pentru asfaltarea carosabilului de pe pod primeşte 600.000 de lei. Firma este de fapt un contractual al Serviciului de întreţinere şi reparaţii drumuri de la Arad.Pentru refacerea lucrării, care se va face fără suplimentarea costurilor din partea primăriei Arad, s-a cerut din partea firmei din Timişoara o reţetă de asfalt mai bună, de la un institut specializat.Nu numai partea carosabilă arată deplorabil, ci şi trotuarele, unde pare că materialele s-au aruncat pur şi simplu. Mai mult decât atât, cineva ne-a semnalat faptul că în timpul lucrărilor, muncitorii ar fi aruncat peste balustrada podului, spre râul Mureş, excesul de asfalt, pentru a nivela suprafaţa.Reluarea lucrărilor pe pod va aduce din nou un disconfort în rândul şoferilor.
Sursa:
Observator.info
Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați
Observator.info