Strada Dumbrava Roşie numărul 1. A auzit careva de ea, ştie cineva pe unde o fi situată în acest (tot) mai frumos oraş cu porţile (tot) mai deschise spre Europa?! Locuitorii nefericiţi din această zonă ne asigură: „despre fermele de la Ceala a auzit toată lumea, atunci când se trăia bine şi căram salamul cu braţele la şefii ăia mari! Acum când totul a căzut în ruină, am fost trădaţi, vânduţi şi sacrificaţi – cine mai are vreun interes să ne caute?! Nimeni, în afara proprietarului care se bate în procese cu fosta conducere a fermelor?!” Problema de ansamblu e simplă şi dureroasă: simplă pentru proprietar - care va intra (într-un final) în deplină proprietate - şi dureroasă pentru cele 60 de familii a căror siguranţă e ca frunza-n vânt… Nimeni nu ştie cât va mai sta aici şi ce îl aşteaptă după ce va fi scos în stradă.
Locuinţele de serviciu ale fostei ferme de porci Ceala – nu sunt o zonă secretă.  Toată lumea ştie că aici locuiesc foştii muncitori ai fermelor, deşi au mai venit şi alţii, dinafară. Problema e că după falimentul SC Agrozootehnica Ceala SA – personalul muncitor de aici a primit cea mai grea lovitură. Munca deloc uşoară dar profitabilă s-a terminat; au mai rămas doar cu acoperişurile modeste deasupra capului şi cam atât. Nimeni nu s-a gândit, însă, vreodată că va fi sos din casa în care a locuit zeci de ani, a mers la serviciu şi a ieşit la pensie, i s-au născut copii şi nepoţi… Şi totuşi, uite că a venit şi acea zi în persoana celui care revendică un teren imens de zeci de hectare – Aurel Birtalan. Pentru că nimeni nu mai calcă pe-aici, vorbim din punctul de vedere al autorităţilor locale – am fost curioşi, umanitar privind lucrurile – să vedem ce s-a mai întâmplat între timp. Nimic. Oamenii sunt plictisiţi, demoralizaţi, scârbiţi. Unii mă privesc chiar duşmănos, alţii, doar ca pe un musafir nepoftit. „Ce-aţi venit să vedeţi aici, casele noastre modeste, sărace, mizeria?! Şi-aşa suntem de râs – că nimeni nu ne caută, nu ne ajută’, nu ne spune nimic, de parcă nu am fi cetăţeni ai Aradului decât la vot! Atunci toată lumea ştie unde locuim!”
…gospodăriile triste din Dumbrava RoşieŞaizeci de familii. Aproape toţi au copii. Sunt şi bătrâni cu sau fără pensie. Multe familii tinere, multe trebuinţe. Toţi sub aceeaşi soartă a ucigătoarei incertitudini. „Cât mai stăm aici? Când vine să ne scoată afară?! Proprietarul îşi vrea terenul liber! – spun ei. De acord, dar casele le-a făcut statul! El nu trebuie să ne apere?!”  Administratoarea celor 60 – se numeşte Maria Chindea. Femeia ştie toată istoria locului de când era roz şi frumos până acum când sunt ai nimănui. „Noi am vrut să ne cumpărăm casele, pentru că aveam dreptul şi aşa s-a procedat şi în alte părţi. Am fost trădaţi de foştii directori la Bucureşti, normal, le-a picat ceva gras la afacere – şi iată că am rămas aşa cum ne vedeţi. Săraci, ai nimănui, împovăraţi de probleme. Am făcut ani de-a rândul memorii peste memorii la primărie, tocmai pentru ca să intrăm şi noi în atenţia autorităţilor. Trebuia să se ia o hotărâre şi pentru noi, doar suntem atâţia oameni aici şi atâţia copii!” Răspunsurile (în timp) primăriei au păstrat o ceaţă densă, neputându-se da un răspuns clar atâtor probleme… neinteresante. Şi ce dacă toţi de aici au devenit o mare familie socială?! Ei şi? Nu sunt singurii, nici primii, nici ultimii. Oamenii povestesc despre dureri. Curentul electric îl plătesc (şi acum) la preţ industrial. Chiriile le-au plătit mult timp către Agrozootehnica, deşi societatea nu mai era demult în măsură să perceapă aceşti bani… Şcoala generală nr. 10, grădiniţa – acolo unde au învăţat mulţi tineri de-aici – s-au desfiinţat. Acum copiii sunt duşi cu microbuzul, precum cei din Sântoma – în Gai. Gunoiul nu îl ridică nimeni, se depozitează undeva, ferit de ochii lumii, dar (prea) vizbil şi dezastruos dacă te apropii de case. 
Locatari ba, votanţi, da!„Aleile” dintre o casă şi alta sunt extrem de înguste. Casele sunt simple, unele îngrijite, altele căzute înspre ruină. Multe WC-uri dezafectate, dar în picioare. Toţi şi-au făcut grădini de zarzavaturi şi legume pe care le-au îngrădit cu ce-au avut. Sunt şi nu sunt o familie unită. Tocmai de aceea sunt şi atât de vulnerabili în faţa tuturor. „Nu ştim nimic despre soarta noastră. Terenul e al lui Birtalan, dar noi nu-l cunoaştem nu mai avem niciun contract de închiriere cu nimeni. Plătim curentul ca persoană juridică, apa de băut o cumpărăm, iar pentru cea de gătit şi spălat am făcut fântâni. Avem şi noi drepturi, doar am lucrat zeci de ani aici! Suntem arădeni, nu e normal să ne caute primarul şi să ne ajute?! Doar voturile noastre sunt bune?! Că şi acum la europarlamentare au venit cu băutură la bărbaţi şi bomboane la copii! Atunci suntem buni, nu?! La voturi toţi ştiu cine suntem şi unde locuim, dar în rest, dacă ai nevoie de un act sau să faci buletin la copil – nici vorbă! Copiii care împlinesc 14 ani primesc o hârtie de la primărie, pentru că la poliţie nu putem să prezentăm contractul de locuinţă! I-am cerut primarului Falcă să ne pună şi nouă un contor separat de Agrozootehnica, dar nu a făcut nimic; în schimb, pe strada Dumbrava Roşie nr. 2, acolo unde sunt doar 15 familii, le-a pus curent electric separat!”
„De 19 ani mi se face nedreptate!”Sunt cuvintele celui care a moştenit acestui spaţiu imens, Aurel Liviu Birtalan descendent al familiei Cicio Pop. „Sunt foarte multe probleme de sesizat în legătură cu acest teren de pe Dumbrava Roşie. Actualmente dosarele se află la Curtea Supremă iar dreptul meu de unic proprietar a fost recunoscut şi de către Curtea Europeană de la Strasbourg. Totodată, terenul a fost folosit în mod abuziv de către unii locatari. Mulţi au venit din afară, nefiind lucrători la fermele de porci. Dreptul de a locui l-au avut doar cei care au lucrat aici. Problema socială a locatarilor nu este şi problema mea. Este problema societăţii Agrozootehnica, obligată să rezolve situaţia pe contul ei! Nu mai vorbesc de mizeria care este aici, gunoaiele, spaţiul total insalubru. Evident, casele vor trebui să dispară, eu sunt proprietarul terenului şi am nevoie de el integru, fără construcţii. Am trecut prin filtrul a… 700 de procese. Mai există o etapă de parcurs în proces şi odată litigiul şters din CF – terenul va fi liber!”
***Agrozootehnica este lichidată judiciar, proprietarul încă mai are procese – spun oamenii, dar ei sunt chiar o cantitate neglijabilă în acest război al nervilor şi banilor cu tirul - ce stă în spatele uriaşului şi valorosului litigiu. Singurii care au pierdut şi pierd în continuare sunt ei, oameni bătrâni, bolnavi şi săraci, familii tinere cu viitorul în faţă – arădeni, toţi - toţi, ai nimănui. „Oraşul nu ne vrea !– spun ei. Unde să mergem dacă ne vor scoate afară de-aici?!” Nu e de riscat niciun răspuns (?!). 

Sursa: Observator.info