Ţara Hălmagiului, frumoasă, curată şi săracă, precum istoria străveche a moţilor... Depresiunea Hălmagiului „înghite” coamele dealurilor şi munţilor din preajmă, lăsându-se răcorite de apa Hălmăgelului întâlnită cu cea a Crişului Alb. Moţii - statornici în frumos, cu suflet curat şi dârz, statornici şi în sărăcie. Au trecut şi pe-aici cei douăzeci de ani postrevoluţionari, dar progresul nu a venit sub niciun aspect; nici economic, nici social, nici cultural. Totul a rămas înlemnit într-un semn ciudat al timpului care se încăpăţânează să cearnă doar oameni şi vieţi... Este impresia cu care am reîntâlnit Hălmagiul, azi.
Peisaje de imensă frumuseţe te însoţesc până pui cu adevărat piciorul în Hălmagiu. Aici, însă, vezi cu cea mai mare tristeţe că lucrurile au rămas la fel cum le-ai văzut în urmă cu... trei ani, în timp ce moţul de pe stradă  zâmbeşte trist: „hă, hă, de foarte mulţi ani nu s-a mai mişcat nimic pe-aici... Păi, dacă nu-i interes, ce să-i faci?! Păcat de tineretul ăsta care merită ceva mai mult. Noi am făcut ce-am putut, atunci au fost alte vremuri, dar acum sunt alte posiblităţi. Tinerii ar trebui să aibă parte de ele, nu să fugă de sat ca dracul de tămâie!” O primă oftare, după întâlnirea cu omul de pe stradă. O roată a privirii prin preajmă te lămureşte că omul a spus adevărul. E frumos, e aer curat, dar e foarte trist. O linişte apăsătoare şi dureroasă pătrunde în sufletul ce abia aştepta „clătirea” în această împărăţie verde, cu semeţia Apusenilor ameninţând de după ceaţa albăstruie pierdută în străveziul unui soare răcit de neliniştitea primelor zile de toamnă. Ţara Hălmagiului, un spaţiu de existenţă şi doar încercare de subzistenţă.
Primăria a avut... 0 proiecte!  Cu acest sentiment am intrat în primărie, ajungând în cabinetul unui primar aflat la primul mandat, Adrian Ţoca. E tânăr, pare dinamic, dar convins că treburile vor sta mai departe în nemişcare din cauza lipsei banilor. Cum a găsit primăria? Aşa cum se aştepta, având în vedere (in)activitatea fostului primar. „Am rămas cu multe datorii pe cap, lucrări demarate la drumuri dar neterminate sau rămase neexecutate. În primărie s-au petrecut şi primele renovări – schimbarea uşilor şi geamurilor cu termopan, înlocuirea şarpantei. Datoriile s-au ridicat cam la vreo 7 miliarde lei, dar ceea ce este cel mai grav e faptul că nu s-au făcut proiecte!” Ce să zici, înregistrezi ceea ce auzi şi chiar că e grav. Cum se poate ca tocmai Ţara Hălmagiului să nu aibă niciun proiect?! Te întrebi atunci ce a făcut primarul care a condus această zonă timp de...16 ani?! „E de neimaginat, dar acesta e adevărul! Pur şi simplu fostul primar – pe care l-am avut ca adversar la alegerile locale! – nu s-a sinchisit să facă nici măcar un proiect din toată această pleiadă de posibilităţi de finanţare – fonduri care ar fi putut veni dacă s-ar fi făcut măcar un proiect. Nu s-a făcut nimic, nici pe agricultură, nici pe învăţământ, nici pe drumuri, iluminat, cultură, spaţii verzi, nimic! Toată „zestrea” lăsată  în primărie au fost acele datorii mari, treburi neterminate şi... nişte cărţi de poezii pe rafturi. Cu asta se ocupa primarul, împletiri de versuri şi rime, nicidecum de administrarea şi gospodărirea comunei!”
Ultimul tren, ultimul proiectPână la urmă, grăbindu-se să prindă ultimul tren, primarul Ţoca a făcut ce i-a mai permis timpul să facă: un proiect pe măsura 3.2.2 – privind canalizarea pe un traseu de 20 km, staţie de epurare, 7 km de reţea de apă - extindere la Hălmagiu, asfaltare drumuri şi uliţe în comună pe o lungime de 8 km şi trotuare. „Ce am făcut, efectiv, de când am pus piciorul în primărie?! Am realizat un parc pentru copii şi am cesionat iluminatul.” Norocul începătorului sau orice altceva – comuna a primit aprobarea finanţării pe primul şi importantul proiect  pe măsura 3.2.2. Probleme? Cu duiumul: păi dacă s-au scris doar... poezii?! „Cu fondul funciar stăm rău; titluri date anapoda, terenuri nemăsurate, încălecate unele peste altele, procese. Mă-ntorc şi zic: avem în administrare 11 localităţi ( Hălmagiu, Brusturi, Cristeşti, Băneşti, Bodeşti, Leştioara, Leasa, Tisa, Ţărmure, Ioneşti, Poenari) şcoli, grădiniţe, dispensare, cimitire, cămine culturale, biserici, cazuri sociale, un cartier de ţigani... Avem 70 de km de drumuri neasfaltate. Din tot acest kilometraj, fostul primar nu a reAlizat decât... 3 km de asfalt! Am mai făcut pietruiri pe vreo 20 de km dar sunt inutile... Şcolile şi grădiniţele sunt zugrăvite aşa cum am putut, igienizate, în afara a două-trei sate în care unităţile de învăţământ şcolar nu mai funcţionează.”
Primăria  acordat o atenţie sporită Grupului şcolar „Voievod Moga”. S-a realizat reabilitarea termică, s-a zugrăvit şi s-au pus termopane. „Mai sunt de făcut centrala şi de terminat grupurile sociale. Clădirea toaletelor este terminată, dar banii s-au oprit aici şi n-am mai înaintat. Am rămas cu acest spaţiu în aer. Sunt 40 de toalete care trebuie montate, chiuvete, gresie, faianţă, etc. Mai e nevoie de vreo 6 miliarde de lei. Am încercat să ne facem auziţi peste tot, am bătut la toate uşile, dar până acum nu am primit niciun semnal pozitiv. Singurul care s-a interest de soarta noastră este preşedintele CJ, Ioţcu. O altă problemă stringentă e legată de drumul comunal 44 Hălmagiu-Brusturi, drum care deserveşte o jumătate din populaţia comunei. Sunt 6 km de drum asfaltat din 10 km. Ne mai trebuie bani. De unde?! Ca potenţial economic suntem zero, taxele sunt puţine, plus că aici funcţionează şi legea moţilor! Căminele culturale sunt distruse în proporţie de 40 la sută iar activitatea culturală aproape că a dispărut. Abia acum s-a înfiripat un cor de copii, mai sunt ceva costume populare originale pentru ei, în rest, nimic... Suntem o zonă  de români puri, avem 11 biserici ortodoxe şi două neoprotestante. Atât. Ajutăm bisericile aşa cum putem, banii noştri sunt foarte puţini.”Hălmagiu se bucură, pe lângă peisajul superb, de străvechi lăcaşuri de cult, cum sunt biserica ortodoxă voievodală cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” (1440) a lui voievod Moga precum şi bisericile din lemn ale celorlate sate. „Într-adevăr, biserica voievodală a lui Moga are nevoie de reabilitare, dar bani nu sunt. Ştiu că părintele ortodox de la noi se ocupă de această problemă, dar fondurile pe care le-a obţinut sunt modeste. Numai avizele costă vreo 30-40 de milioane lei... Din păcate, lumea nu mai e interesată de religie, istorie. Trebuie să mergem înainte, să progresăm şi avem nevoie de bani pentru că am rămas în urmă!”. 
***                   Splendida ţară moţească... moţăie tristă, înnegurată într-un peisaj plin de lumini. La fel de triste sunt şi vorbele primarului privind dezinteresul pentru istorie, religie, cultură, obiceiuri strămoşeşti. Zona se pretează excelent la turism, impregantă fiind de istorie, tradiţii şi felul de a fi cu totul deosebit al moţilor. Şi totuşi... Primarul ne spune că este un bun vânător, tocmai de aceea îl credem în stare să ţintească obiective importante pentru ca acest spaţiu dăruit de milostivirea cerului întru creşterea şi mântuirea celor de jos – să-şi împlinească menirea. 

Sursa: Observator.info