Stire

Mii de fotografii şi multe ore filmate ?n timpul expediţiei pe Kilimanjaro

22.09.2009 ⋅ 0 comentarii

Arădenii Ovidiu Cismaş şi Adrian Moldovan s-au întors victorioşi la Arad, după ce au reuşit să fluture steagul judeţului nostru pe cel mai înalt vârf de pe masivul Kilimanjaro - Uhuru - 5.895 m. Expediţia a durat 9 zile, în care cei doi au parcurs 65 de kilometri şi au traversat 5 zone climaterice, întâlnind floră şi faună extrem de variate şi exotice. „În locul meu putea fi oricare dintre jurnalişti. Eu am fost doar jurnalistul care l-a însoţit pe Ovidiu”, a mărturisit Adi Moldovan, cel care a avut cel mai mult de suferit din cauza altitudinii.„A fost un plăcut prilej de a vedea Africa aşa cum este ea. Ne-am făcut prieteni acolo”, spune emoţionat Ovidiu. Cei doi s-au întors acasă cu o mulţime de poveşti, mii de fotografii şi multe ore de filmări. Expediţia urmează să fie prezentată prin intermediul unui film în cămine de copii şi aziluri de bătrâni.Adi şi Ovidiu vor încerca să colecteze obiectele necesare unui echipament pe care i-l vor trimite ghidului care i-a însoţit pe tot parcursul traseului de pe muntele Kilimanjaro. Arădenii povestesc cum cei care i-au însoţit, deşi aveau medicamente, nu li se permite să le folosească în scop personal, ci doar pentru cei care plătesc expediţia.

Sursa: Observator.info

Autor: Dana Mirea ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
melthdesign.ro/