Stire
Judecătorii de la Tribunalul Arad menţin măsurile de protest
22.09.2009
⋅ 0 comentarii
Spre deosebire de colegii de la Judecătoria Arad, care săptămâna trecută şi-au reluat programul cu publicul deşi se declară solidari cu protestatarii, judecătorii de la Tribunalul Arad au stabilit menţinerea măsurilor stabilite la începutul lunii. Ieri, la sediul Tribunalului Arad s-a desfăşurat şedinţa Adunării Generale a judecătorilor de la Tribunalul Arad, având ca scop adoptarea unui punct de vedere cu privire la protestele aflate în curs. În urma dezbaterilor ce au avut loc judecătorii arădeni au decis că se impune continuarea formei de protest adoptată în data de 4 septembrie, urmând ca procesele pe rol să fie amânate, cu excepţia celor pentru care legea prevede că se soluţionează în regim de urgenţă. De asemenea, magistraţii refuză participarea în cadrul birourilor electorale. Totodată conducerea Tribunalului Arad aduce la cunoştinţa justiţiabililor, avocaţilor şi celorlalţi participanţi la înfăptuirea actului de justiţie că serviciile cu publicul şi celelalte activităţi obişnuite ale Tribunalului Arad, se vor desfăşura fără perturbări, conform programului normal de lucru cu publicul.
Sursa:
Observator.info
Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați
Observator.info