Stire
Au fost aprobate proiecte judeţene ?n valoare de 200 de milioane de euro
26.09.2009
⋅ 0 comentarii
Consilierii judeţeni au fost felicitaţi de preşedintele lor pentru că au aprobat ieri, în şedinţă ordinară, 58 de proiecte, 95% dintre acestea cuprinzând investiţii în mare parte din bani nerambursabili. „Am aprobat astăzi investiţii în judeţ de peste 200 de milioane de euro”, a subliniat Nicolae Ioţcu. Primele 8 proiecte au făcut referire la investiţia de aproape 140 de milioane de euro pentru extinderea şi modernizarea infrastructurii de apă şi apă uzată din judeţul Arad. CJA a decis să cofinanţeze proiectul cu 2% pentru toate localităţile care au aderat la acest program, cu excepţia municipiului, care are capacitatea de a-şi plăti contribuţia. Bruno Biringer – membru în Consiliul de Administraţie la Zona Liberă Curtici-AradDoar două proiecte au iscat discuţii, iar unul dintre acestea prevedea introducerea lui Bruno Biringer, consilier municipal, în componenţa Consiliului de Administraţie la Zona Liberă Curtici-Arad. Gheorghe Sabău a sesizat într-o altă şedinţă când s-a discutat pentru prima dată acest subiect, că Biringer ar intra în situaţia de incompatibilitate dacă ar accepta acest post, fiind în acelaşi timp şi consilier municipal.Juriştii din CJA au precizat ieri că se poate vorbi de incompatibilitate doar în cazul unui consilier judeţean, pentru că Zona Liberă Curtici-Arad este subordonată CJA, iar cu Consiliul Local Municipal nu se află în niciun fel de relaţie. Chiar dacă ar fi vorba de incompatibilitate şi în acest caz, Biringer are la dispoziţie 15 zile să renunţe la unul dintre posturi. Prefectura urmează să verifice legalitatea acestei hotărâri a CJA, care a fost adoptată de majoritatea consilierilor, adunând doar 7 voturi împotrivă şi o abţinere.
Împrumut de peste 4 milioane de lei pentru CTPCel de-al doilea proiect unde au apărut nemulţumiri a fost cel în care se făcea referire la acordare unui mandat pentru reprezentanţii CJA în adunarea generală a acţionarilor de la Compania de Transport Public, pentru a vota garantarea creditelor de 2.800.000 de lei pe 7 ani şi de 1.450.000 de lei pe 12 luni, prin constituirea de ipoteci asupra imobilelor societăţii.Mircea Purcaru consideră că nu este oportună contractarea unui credit în această perioadă, pentru acoperirea găurilor din buget. „Trebuie găsite alte soluţii”, a sugerat Purcaru.Reprezentantul CTP a precizat că datoriile la CET şi la Finanţe generează penalizări care ar depăşi valoarea ratelor la bancă. Încasările s-au diminuat foarte mult din cauza restricţiilor în circulaţia tramvaielor, ceea ce a creat această situaţie gravă, însă Compania îşi exprimă speranţa că situaţia se va îmbunătăţi de la sfârşitul lunii octombrie, când ar trebui să se finalizeze lucrările în Piaţa Romană, iar tramvaiele vor putea circula din nou în Centru şi în Aradul Nou. Cu 3 consilieri care s-au abţinut de la vot, proiectul a fost adoptat.
Sursa:
Observator.info
Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați
Observator.info