Stire

Copii nesimţiţi şi nesupravegheaţi au aruncat cu apă şi ouă ?n capul trecătorilor

26.09.2009 ⋅ 0 comentarii

Strada M. Eminescu, ieri, în plină după-amiază: trecătorii au avut parte de un duş rece şi omletă –live, toate aruncate de undeva de la cel mai înalt nivel al unei clădiri. Nişte puşti tembeli şi nesupravegheaţi şi-au făcut un plan diabolic, ştiind că strada este extrem de circulată. Au umplut mai multe pungi cu apă, după care, pândind după ferestre le-au aruncat în capul oamenilor. Totodată, arsenalul de atac nu s-a oprit aici. Animaţi de imaginaţiile celor mai proaste şi malefice desene animate, aceiaşi nesimţiţi au luat la ţintă capetele trecătorilor aruncând cu ouă. Lumea s-a tras deoparate, şocată, mai toţi au iuţit pasul, după care au privit în sus, pentru a vedea ce se întâmplă. Firesc, neobrăzaţii s-au ascuns după perdele, râzând de „fraierii udaţi şi moşcoliţi”. Aşa cum ştim, însă, opinia publică e inexistentă şi, atât timp cât ţie nu ţi se întâmplă nimic, nu te interesează. Firesc ar fi fost ca cei care s-au trezit udaţi sau murdăriţi, să cheme poliţia. În mod sigur, dacă poarta rămânea închisă, acei netrebnici erau găsiţi. Dureros este că „puştii poznaşi” pot deveni infractorii de mâine. Nici un părinte nu se poate mândri cu astfel de „pozne” făcute de copilul său, şi, ceea ce este şi mai grav e faptul că aceşti copii care au trecut periculos bariera unei glume nevinovate – ştiu că legea nu se atinge de ei. Avem, din păcate, destule exemple de fapte abominabile produse de minori.

Sursa: Observator.info

Autor: Felicia R.Gheorghe ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
melthdesign.ro/