Stire

ULAL Arad intenţionează să-l dea ?n judecată pe Gheorghe Falcă

29.09.2009 ⋅ 0 comentarii

În urma publicării într-unul dintre cotidienele locale a unui interviu cu primarul Aradului, Gheorghe Falcă, Conducerea Uniunii Locale a Asociaţiilor Locative Arad (ULALA) doreşte să facă unele precizări referitoare la afirmaţiile edilului-şef, în ceea ce-i priveşte.„Arădenii au fost dezinformaţi. Putem să demontăm tot ce spune domnul primar”, declară Dorina Lupşe, preşedintele ULAL Arad.„Atitudinea primarului din interviul menţionat, denotă un primar total lipsit de simţul realităţii, chiar disperat, dacă minte cu atât tupeu. De fapt nu este prima dată. Moralitate nu putem pretinde de la un astfel de om, artizan al afacerii FABRICA DE ZAHĂR, pentru care acum dă ochii cu justiţia. La unele din inepţiile debitate nici nu merită să răspundem”, menţionează cu vehemenţă Vasile Arion, vicepreşedintele ULALA.Primarul a afirmat că nu Consiliul Local a scumpit gigacaloria, ci Autoritatea Naţională (de Reglementare pentru Serviciile Comunitare). Vasile Arion, spune că la propunerea CET-ului din Arad, ANRSC a dat avizul consultativ, iar CLM a luat decizia scumpirii. „Nu a avut curajul să-şi asume responsabilitatea (n.r. Gheorghe Falcă). Îl vom sesiza pe preşedintele ANRSC cu privire la afirmaţiile primarului şi îi vom trimite interviul”, spune Arion.„Primarul a declarat că ULALA face politică aranjată. Să ne explice înseamnă asta, pentru că noi suntem apolitici. Noi facem politica asociaţiilor de proprietari. De asemenea, nu ne-am ocupat niciodată de administrarea imobilelor, asta face Recons. Ni se minimalizează importanţa”, menţionează Vasile Arion.

Încă un proces pentru primarul Aradului

În ceea ce priveşte relaţia proastă dintre cele două părţi, Primărie şi Uniune, vicepreşedintele ULALA încuviinţează: „În sfârşit recunoaşte şi domnul primar că nu avem o relaţie bună! Nu este deloc confortabilă relaţia dintre noi. Este mai mult o dictatură, pentru că în ciuda insistenţelor noastre, nu suntem consultaţi în cazul deciziilor care ne privesc”.Cei doi reprezentanţi se gândesc să îl cheme în instanţă pe primar, pentru acuzaţiile pe care le-a adus Uniunii, cum că aceasta îi minte pe arădeni.

Gigacaloria la Timişoara s-a scumpit cu 15% şi tot e mai ieftină cu 20 de lei decât a noastră

„Ne aşteptăm la mari probleme în această iarnă”, revine Vasile Arion la subiectul fierbinte al costurilor de întreţinere în sezonul rece. „Într-un an de zile, până în primăvara aceasta, preţul gigacaloriei a crescut cu 39%”. Am făcut o comparaţie cu costurile utilităţilor din Timişoara. La Timişoara preţul gigacaloriei a fost majorat din luna august cu 15%, ajungând de la 162 de lei, la 187 de lei. Cu toate astea, Aradul are o gigacalorie mai scumpă cu 20 de lei decât cea pe care o plătesc acum vecinii de la sud. La Oradea, cetăţenii plătesc doar 145 de lei pentru o gigacalorie.Iată cât plătesc timişorenii pentru apa caldă: 7,32 lei, faţă de 14 lei cât plătim noi. La apă rece, diferenţa este insesizabilă: 4,28 lei la ei, 4,95 lei la noi.

Sursa: Observator.info

Autor: Dana Mirea ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
melthdesign.ro/