Stire

Interlopii arădeni au vrut să se bată cu cei din Oradea, dar au fost opriţi la timp!

29.09.2009 ⋅ 0 comentarii

Din rechizitoriul procurorilor care au trimis în judecată clanul „împăratului” Rohozneanu, rezultă că aceştia au vrut să-şi extindă influenţa în judeţele limitrofe. Mascaţii i-au interceptat în drum spre Oradea.  
Fenomenul violenţelor de pe raza mun. Arad a fost puternic mediatizat, cu impact major asupra cetăţenilor, în rândul cărora a crescut sentimentul de indignare din cauza nesiguranţei stradale, lipsa protecţiei asupra persoanei şi asupra  patrimoniului -  în sens generic, toate acestea  conducând  la o totală neîncredere în sistemul judiciar şi în  instituţiile sale reprezentative – poliţie, parchet, instanţe. Pentru ilustrarea caracterului deosebit de violent al acţiunilor grupului infracţional condus de Rohozneanu Uţu Claudiu este de remarcat şi faptul că la  data  de  02.10.2008  inculpatul  „a  dat  comandă  copiilor  lui”–  inculpaţii Moisa Mihai Darius, Moisa Constantin Florin, Misarăş Edmond Artur, Suciu Viorel  Ciprian,  Datcu  Marius,  Suciu  Viorel  Ciprian,  Covaci  Ioan  Moise precum  şi  învinuiţii  Nicoară  Ovidiu  Marcel,  Mariş  Marius,  Bogdan  Ciprian Cristian şi alte persoane din Cluj-Napoca  pentru „a-l face” pe un alt membru marcant  al  lumii  interlope  din  Oradea,  respectiv  Gabriel  Tamaş,  zis  Gabi Dinamită,  acesta  intrând  în  conflict  cu  o  altă  grupare  oradeană  denumită „Maurii”  condusă  de  Markovics Romulus  zis „Romi Neguş”  şi din  care  fac parte  inculpaţii  Bundea Alexandru, Kopar Ioan  Alexandru şi Lakatos Laszlo precum şi numitul Druţă Ionuţ Sebastian zis Ionuţ Popa).Acţiunea a fost însă stopată „în faşă” la intrarea în Oradea dinspre Arad de  către  forţele  de  poliţie  din  cadrul  I.P.J.  Bihor,  iar  cu  acea  ocazie  asupra susnumiţilor a fost găsit un adevărat arsenal de arme de foc (pistoale) şi arme albe (bâte tip base-ball,  cuţite şi  chiar o drujbă),  toate  aceste  elemente regăsindu-se în probatoriul administrat în cauză.De  asemenea, în dorinţa  nestavilită de „cucerire a teritoriului”,  nu numai în municipiul şi judeţul Arad, ci pe întreaga zonă de  Vest a ţării, „Împăratul”  Rohozneanu Uţu, locotenenţii şi executanţii din grupul său infracţional „au dat de mai multe ori interval” unui cap al lumii interlope din Timişoara poreclit „Vio  Blond”,  chiar  la  un  moment  dat  cele  două  grupări „dându-şi interval” în localul LEPA BRENA din Timişoara. Este de remarcat rapiditatea cu care inculpatul Rohozneanu Uţu Claudiu şi-a  mobilizat membrii grupului, chiar de  la distanţă (în  data  de  02.10.2008 când  „copiii”  s-au  adunat toţi, la comanda lui, inculpatul  aflându-se  în Bucureşti), organizarea acestora (maşini, arme albe) pentru a merge la Oradea durând cca. o oră. Ajutorul  dat  orădenilor  urma să  fie  întors  în  data  de  27.12.2008  când inculpatul  Bundea  Alexandru  Mihai  (din  gruparea  „Maurii”  condusă  de Markovics Romulus zis Romi Neguş) şi numitul Măgurean Bogdan Cristian zis Camaz au fost sunaţi de inculpatul Rohozneanu Uţu Claudiu pentru a-i ruga să  meargă la Timişoara şi să se întâlnească toţi acolo, împreună  cu membrii grupului infracţional din Arad condus de inculpatul  Rohozneanu, acesta urmând să facă „interval” cu „Vio Blondu”. În acest sens, la data de 27.12.2008, orele 19, în incinta ştrandului „Neptun” din mun.Arad au fost identificate, fiind împreună, şi legitimate un număr de 24 de persoane, între care inculpaţii Moisa Mihai Darius, Moisa Constantin Florin şi Drăgulescu Daniel Gabriel, precum şi învinuiţii Covaci Nicolae zis „Buflea”, Cadar Marinel, Vaştag  Marius  Pavel  (rapoartele  întocmite  de lucrătorii  de poliţie  judiciară din cadrul IPJ Arad  –  Serviciul  de  Investigaţii  Criminale).

Sursa: Observator.info

Autor: Observator ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
melthdesign.ro/