Local

Zilele Aradului sărbătorite de istorici: Primăria găzduiește Conferința „Orașul Arad în contextul istoric al României Mari”

20.08.2019 ⋅ 0 comentarii

Zilele Aradului sunt sărbătorite și de istorici. Asta în condițiile în care Primăria găzduiește Conferința Științifică Națională „Orașul Arad, în contextul istoric al României Mari”. Evenimentul a debutat astăzi, la ora 9.30, în Sala Ferdinand și se desfășoară pe două secțiuni: Secțiunea I – Aradul politico-economic și administrativ militar (în Sala Regele Ferdinand) și Secțiunea a II-a – Aradul demografic, social și cultural (în Sala Regina Maria). 

Oficiile de gazdă ale evenimentului organizat de Primăria Municipiului Arad, Centrul Municipal de Cultură Arad și Asociația „Ștefan Cicio Pop” au fost făcute de dr. Doru Sinaci, directorul Bibliotecii Județene A.D. Xenopol. Acesta a făcut un scurt istoric al manifestării inițiate cu mulți ani în urmă de dr. Corneliu Pădurean, președintele Asociației „Ștefan Cicio Pop”, apoi a dat cuvântul invitațiilor. Au vorbit ÎPS Timotei Seviciu, arhiepiscopul Aradului, prof. univ. dr. Anca Hermenean din partea UVVG, prof. univ. dr. Corneliu Pădureanu, atât din partea UAV, cât și din partea Asociației „Ștefan Cicio Pop” și primarul Călin Bibarț. „Aradul reprezintă un model de reușită în ceea ce privește conviețuirea interetnică și interculturală. Aș vrea să amintesc că pentru Patriarhia Română, anul 2019 este Anul Omagial al Satului Românesc. Aici, datorită liniei electrice, viața satelor din județ s-a apropiat mult de viața orașului. Zilele Aradului presupun și o grijă pe care trebuie să o arătăm pentru sate, pentru că este un fapt dovedit că din mediul sătesc au provenit cei mai mulți intelectuali”a spus ÎPS Timotei Seviciu. 

La rândul său, dr. Corneliu Pădurean a vorbit despre semnificația zilei de 21 august, zi despre care spune că a avut o însemnătate deosebită pentru toate etniile care locuiau și locuiesc în Arad. „Mâine, 21 august, se împlinesc 165 de ani de când Aradul a fost declarat oraș liber regesc. Începând din 2004, Zilele Aradului au fost sărbătorite în funcție de acest eveniment. Și acum 165 de ani au fost zece zile de sărbătoare și acum sunt tot zece zile de sărbătoare. Sunt foarte curios dacă mâinenoapte va ploua, cum a plouat acum 165 de ani și cum a plouat în 2004, când am sărbătorit Zilele Aradului pentru prima dată în această perioadă”, a spus dr. Corneliu Pădurean. Acesta a ținut să menționeze că începând din 2006 a inițiat organizarea unor manifestări științifice dedicate Zilelor Aradului, prima ediție însemnând realizarea unui volum dedicat lui Ștefan Cicio Pop.

În ceea ce-l privește, primarul Călin Bibarț a ținut să amintească și faptul că recent arădenii au sărbătorit 100 de ani de administrație românească. „Dacă nu era acel eveniment, probabil că nici noi nu eram acum aici împreună. Aradul este un oraș multietnic, multicultural, iar noi dăm dovadă că suntem europeni. Noi arădenii suntem toleranți și nu ne vom certa niciodată. Vă mulțumesc pentru munca dumneavoastră și sper să ne vedem și la anul, să ducem mai departe acestă tradiție”, le-a spus Bibarț istoricilor prezenți.  

Sursa: ARQ

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați ARQ
fashiondays.ro