Stire

Traian Băsescu nu nu se abate de la principiul: ?premierul trebuie dat de partidul care a c?ştigat cele mai multe mandate la alegeri?

15.10.2009 ⋅ 0 comentarii

PSD, PNL, UDMR şi grupul minoritãţilor naţionale i-au înaintat, ieri, preşedintelui Traian Bãsescu, o scrisoare prin care îl anunţau cã cele patru formaţiuni sau grupuri politice îl susţin pentru ocuparea funcţiei de prim-ministru pe primarul municipiului Sibiu, Klaus Johannis. Acesta a acceptat nominalizarea sa, spunând cã în discuţiile avute cu reprezentanţii partidelor politice care l-au propus nu s-a atins subiectul susţinerii sale în funcţie şi dupã alegerile prezidenţiale. Johannis a precizat cã “sunt un candidat independent, dar nu sunt apolitic”, dând de înţeles cã ar putea numi miniştri şi din cadrul formaţiunilor politice care îl susţin, dacã aceştia au şi calitatea de specialişti în respectivele domenii. Preşedintele Traian Bãsescu a purtat o nouã serie de consultãri cu reprezentanţii partidelor politice parlamentare, înainte de aceasta afirmând cã nu crede în “valabilitatea unui guvern de tehnocraţi”, recomandând partidelor politice “sã îşi asume guvernarea”, adicã sã intre într-un nou Guvern. Ieri searã, preşedintele Bãsescu a ieşit din nou în faţa presei spunând cã principiul dupã care s-a ghidat în mandatul sãu a fost acela de a desemna premierul din rândurile formaţiunii politice câştigãtoare la alegerile parlamentare din 2008. Nu a exclus desemnarea lui Klaus Johannis, însã a pledat pentru un premier de formaţie profesionalã economicã.

Sursa: Observator.info

Autor: (L.C.) ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
melthdesign.ro/