Stire

Maestrul Gavrilă C?mpan ? omagiat la Biblioteca Judeţeană

03.11.2009 ⋅ 0 comentarii

Muzicianul Gavrilă Câmpan a fost sărbătorit la Biblioteca Judeţeană într-o atmosferă de spectacol, de sunet şi poezie şi cu o sală arhiplină. Au fost de faţă tineri studenţi de la Universitatea „Aurel Vlaicu”, clasa prof. Bianca Miuţa, profesori, artişti, prieteni, jurnalişti, dar mai ales  corul „Euterpe” al Liceului de artă „Sabin Drăgoi”, cor înfiinţat în anul 1973 de maestru. Profesoara Crina Brad, dirijorul de azi al corului, şi-a întâmpinat mentorul  cu  un grupaj de piese: „La mulţi ani”, „Imnul Aradului” şi o „Rugă”, cântate  impresionant. Pe alocuri coriştii prezenţi s-au sincronizat perfect cu unele bucăţi muzicale,  redate pe DVD, interpretate de înaintaşii lor, profesorii de azi,  membri ai corului „Euterpe” acum 40 de ani. Aceste surprize ca şi recitarea de către dir. bibliotecii Florin Didilescu a  poemului „Oltul” de Goga,  ca şi cel recitat şi  dedicat de prof. Doru Bogdan  lui Eminescu l-au încântat şi emoţionat  pe sărbătorit.Proiectul  PERSONALITĂŢI ARĂDENE  va continua. Ediţia  lunii noiembrie a acestui an va fi dedicată împlinirii a 20 de ani de la căderea regimului comunist, iar pesonalităţile invitate vor fi cele implicate în evenimentele petrecute la Arad.

Sursa: Observator.info

Autor: (C.P.) ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
melthdesign.ro/