Caz social rezolvat cu happy-end.

Totul a pornit ( în urmã cu câteva sãptãmâni) de la un simplu APEL umanitar publicat în ziar: o familie cu 7 copii, sãracã – cere ajutorul nostru având nevoie de „lemne, alimente, îmbrãcãminte, orice”. L-am preluat „din mers” şi am sunat la numãrul indicat. Discutând cu „Mama celor 7”, mi-am notat datele care schiţau cazul în sine şi am scris un articol ce conţinea esenţa celor auzite. Urma sã mergem la faţa locului şi sã vedem „live” problemele. Iatã, însã, cã  surpriza a fost totalã, nişte OAMENI absolut speciali, adevãraţi creştini au şi ajuns la Firiteaz. De-aici - o poveste de film încheiatã cu cel mai (in)credibil happy-end!
Doar faptul cã ştii cã 7 copii cu vârste între 0 şi 11 ani suferã de toate lipsurile posibile – te trimite la mila creştinã, cãutând sã ajuţi cu ce poţi aceastã familie numeroasã, fãrã sã-ţi pui (prea) multe întrebãri. De la scrierea materialului şi pânã la primul ajutor a trecut doar... o sãptãmânã şi ceva. Apoi au mai trecut trei şi a venit acea veste incredibilã: familia Martin se mutã în casã nouã! Greu de crezut, dar când Dumnezeu deschide o uşã, nimeni nu o mai poate închide!Subliniez cã cei care au fãcut posibil acest lucru imposibil pentru atâţia alţi nãpãstuiţi ai sorţii au impus o condiţie: sã rãmânã anonimi. Oamenii nu sunt la prima lor faptã creştinã şi nici la ultima, dar vor ca numele lor sã rãmânã în umbrã. 
Ce ştiam despre Martin(i)...ce scria în Anunţ: cã sunt sãraci, au 7 copii, soţul nu mai lucreazã, soţia se zbate cum poate, cã locuiesc într-o casã în Firiteaz din mila unei femei care i-a lãsat acolo de vreo trei ani, cã n-au de nici unele... Viorica Martin, mama – mi-a spus dezamãgitã la telefon: „oare o sã veniţi la noi cu adevãrat? Cã am mai fost sunaţi, dar nu a venit nimeni...” Iatã, însã cã I.O., unul dintre binefãcãtori a citit articolul şi l-a contactat urgent pe un alt bun prieten, C.N. - la fel de inimos. Oamenii au cumpãrat alimente, un portbagaj plin dupã care au descins la Firiteaz. „Într-adevãr, sãrãcia era la ea acasã – ni se spune. Pâinea cea de toate zilele lipsea de pe masã, iar copiii erau înfometaţi” (ca mai tot timpul). Au fãcut cunoştinţã cu familia, cu Viorica şi Alexandru, apoi, copiii. „Am rãmas impresionaţi de frumuseţea lor, de faptul cã, deşi trecuţi prin mari lipsuri, arãtau bine îngrijiţi şi sãnãtoşi. În schimb, mama lor e vizibil suferindã.” 
Ce am aflatAtunci când eşti hotãrât sã ajuţi total un caz social grav aşa cum a fost acesta – te interesezi peste tot ce fel de oameni sunt cei pe care îi scoţi la liman. Au întrebat vecinii, consãtenii. Toţi au spus acelaşi lucru: cã Viorica Martin (30 ani) este o mamã exemplarã care s-a sacrificat pentru copii, curatã, harnicã dar... fumeazã douã pachete de ţigãri pe zi – ruinându-şi sãnãtatea (şubredã) pe lângã faptul cã se îndatora din plin. Cât despre Alexandru Puşcaş (35 ani) tatãl (nu sunt cãsãtoriţi) îl caracterizeazã o singurã trãsãturã definitorie, lenea... „Era ora 10 şi ceva când am ajuns cu ajutoarele, iar el era în pijama, în pat...”. Binefãcãtorii au trecut la cea mai grea etapã, aceea de a lãmuri administratorul unei case familiale sã-i primeascã în una dintre acele... vile, veţi vedea! Pe aceeaşi listã de prioritãţi se mai afla o altã familie cu 12 copii... „A fost nevoie de ceva muncã de lãmurire, dar pânã la urmã a cedat!”  A urmat altã bazaconie: vrând sã discute cu familia despre aceastã posibilitate (excepţionalã) de schimbare a sorţii – I.O. ajunge din nou la Firiteaz. Uimire, stupoare şi nevoia de a-i lua, pur şi simplu la bãtaie creştineascã. „Ce credeţi cã au fãcut?! Au vândut o parte bunã din alimente pentru ţigãri!” Au auzit o moralã din aceea cã-ţi vine singur sã-ţi dai pumni în cap. Cei doi au promis cã nu vor mai face astfel de greşeli. Apoi au aflat de mutare. A fost o cumpãnã, nu ştiau exact ce va însemna asta, dar... au acceptat. 
Adio, casã! Zi însoritã, caldã, luminoasã - de sâmbãtã. Cãsuţa din Firiteaz (nr. 208) şi-a golit puţinele lucruri din cele douã minuscule cãmãruţe în care 9 persoane au vieţuit pânã acum. Un aragaz, un televizor, un pãtuţ, o buteşie şi nişte plase - asta a fost tot ce a intrat în maşinã. În prag, binefãcãtoarea lor de pânã atunci, Georgeta Muntean – o femeie cu totul deosebitã. Agitatã, o vecinã pensionarã se tot întreba când va mai primi înapoi banii pe care familia îi datoreazã. Aşa am aflat cã sunt datori cam pest tot în sat... Pozã de adio în faţa fostei case cu Bianca-Cristina Iacob (11 ani) -(din altã cãsãtorie), Alexandra-Monica Puşcaş (7 ani, clasa I-a), Daniela-Elena (6 ani), Iuliu-Alexandru (3 ani), Minerva (4 ani) şi gemenele Jasmina şi Denisa (6 luni). 
„Soarele de pe strada mea şi casa noastrã”A fost un drum anevoios pentru copiii neobişnuiţi cu maşina; au vomitat chiar în frumosul mijloc de transport... Tot în maşinã aflu cã un alt bãieţel a fost luat de cãtre o persoanã cu stare – „pentru tratament”, dar femeia neputând avea copii a dus pãrinţii la semnat nişte acte... Acum nu-şi mai pot vedea copilul... Numai faţete triste şi pline de lacrimi, oricm ai întoarce aceastã poveste. Tot aşa am aflat şi despre scurta şi furtunoasa  aventurã a lui Puşcaş cu o femeie din Cruceni... „A stat la ea o lunã jumate – spune doamna Muntean. Am fost extrem de revoltatã când am auzit cã şi-a pãrãsit familia! Pânã la urmã l-a dat afarã tatãl femeii, vãzând cã nu e bun decât de stat în pat!”Ajungem la noul... „acasã”. Vilã spaţioasã, curte, grãdinã, totul modern la standard. Sufragerie dotatã cu tot ceea ce trebuie unei familii numeroase şi... moderne, camere de dormit, living-room, trei spaţii pentru toalete şi duş, subsol special amenajat pentru sport, masã de tenis, cãmarã plinã cu alimente, jucãrii... Am rãmas uluiţi, cui îi venea sã creadã cã ceea ce este vis pentru atâta lume, unora chiar li se întâmplã?! Vila este administratã de Aurel Ardeu, cel care are grijã de tot, sponsorul acestor minunãţii fiind un cetãţean german, Wolfgang Kriesner. 
„Moş Crãciun, Moş Crãciun – ei sunt Moş Crãciun!?”          Ochii uimiţi ai copiilor care vedeau pentru prima datã un „palat”, aşezaţi pentru prima datã în faţa unei mese civilizate cu mâncare caldã, îndestulãtoare, având voie sã mãnânce chiar şi douã felii de pâine, lacrimile ascunse ale mamei, totul ne-a îndreptãţit sã credem, încã o datã şi de fiecare datã cã Dumnezeu lucreazã prin Oameni. „Am stabilit nişte condiţii pentu a putea rãmâne aici – ne spune I.O. I-am gãsit de lucru tatãlui, mama copiilor trebuie sã renunţe la fumat, sã se pãstreze curãţenia şi sã se lucreze grãdina. Sunt lucruri fireşti şi cred cã oricine ar vrea sã fie în locul lor! Este un caz rarisim, ceea ce li s-a întâmplat!” Familia este monitorizatã, astfel cã nerespectarea uneia dintre condiţii îi aruncã din nou în neant, acolo unde i-a vãzut rãtãcind în ploaie, disperaţi - un alt Om al lui Dumnezeu, Georgeta Muntean. Am plecat împliniţi şi obosiţi de bucurie şi luminã, binecuvântaţi de seninul ochilor a şapte pitici fericiţi. 

Sursa: Observator.info