Stire

Bradul de Crăciun din faţa Primăriei, trimis ?napoi ?n Apuseni

24.11.2009 ⋅ 0 comentarii

Aradul a avut din nou ghinion cu bradul cel mare de amplasat în faţa Palatului Administrativ. Ieri dimineaţa, copacul a fost instalat cu ajutorul unei macarale, dar la scurt timp a fost repus pe trailer, deoarece angajaţii Primăriei au constatat că acesta nu era conform cu standardele de frumuseţe ale unui brad de pus în centrul oraşului.  Am încercat să aflăm cine a hotărât ca bradul să fie trimis înapoi, purtătorul de cuvânt al Primăriei, Corina Drăghici, spunându-ne că hotărârea a aparţinut celor de la Serviciul edilitar. Din câte se pare, bradul a fost adus din Munţii Apuseni, zona Câmpeni, tot de acolo urmând să vină şi înlocuitorul său. Purtătorul de cuvânt al Primăriei nu ne-a putut da detalii despre firma care l-a adus sau transportat. De asemenea, la întrebarea dacă nu s-a constatat la faţa locului că bradul este urât, Corina Drăghici a răspuns că „deteriorările s-ar fi putut produce în momentul transportului. Altfel arată un brad în pădure, şi altfel într-o Piaţă mare a oraşului, unde i se mai pot descoperi defecte”, a spus Drăghici. La Serviciul Edilitar ne-am lovit de un capăt înfundat, persoanele de acolo spunându-ne că singurul în măsură să dea detalii este purtătorul de cuvânt al Primăriei. Aradul a avut ghinion cu bradul din centrul oraşului şi anul trecut, când din nou, edilii au ajuns la concluzia că era prea urât pentru locul în care a fost amplasat. Şi atunci, bradul de Crăciun a fost înlocuit.

Sursa: Observator.info

Autor: (L.C.) ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
melthdesign.ro/