Stire

Finanţele au atras prin titluri ?n valută 1,4 mld euro, ?mprumut record pentru Rom?nia

27.11.2009 ⋅ 0 comentarii

Ministerul Finanţelor a împrumutat joi de la bănci o sumă record, de 1,423 miliarde euro, prin vânzarea de titluri de stat în valută cu scadenţă la un an, cu 923 de milioane euro mai mult faţă de valoarea programată, de 500 de milioane euro, la un randament mediu de 4,25% pe an. Împrumutul echivalează cu aproximativ 1,2% din PIB-ul estimat pentru anul 2009 şi reprezintă cea mai mare sumă atrasă vreodată de statul român atât de pe piaţa internă, cât şi de pe piaţa externă, excluzând acordurile cu instituţiile financiare internaţionale.Suma obţinută de Trezorerie este apropiată de valoarea tranşei a treia de la Fondul Monetar Internaţional (FMI), a cărei eliberare a fost amânată pentru anul viitor. FMI urma să acorde României în luna decembrie aproximativ 1,5 miliarde euro, din care jumătate ar fi mers direct la Finanţe pentru acoperirea deficitului bugetar.Băncile comerciale au subscris 1,76 miliarde euro, de peste trei ori mai mult decât suma indicativă a licitaţiei, publicată de Finanţe. Băncile au subscris 1,19 miliarde euro în nume propriu şi 225 milioane euro în contul clienţilor. La începutul lunii, MFP a reuşit să atragă 793 de milioane de euro printr-o licitaţie de titluri de stat în valută pe trei ani, aproape dublu faţă de valoarea programată, la un randament maxim de 5,25% pe an.Valoarea titlurilor de stat în lei vândute de la începutul anului de către Finanţe se ridică la 59,7 miliarde lei, suma împrumutată fiind de circa şapte ori mai mare faţă de intervalul similar din 2008, când emisiunile au totalizat circa 9,08 miliarde de lei. România a negociat cu FMI un deficit bugetar de 7,3% din PIB, ţintă revizuită în creştere de la 4,6% din PIB, dar ultimele prognoze indică un sold negativ al bugetului general consolidat la finele anului de 7,8 - 8% din PIB.

Sursa: Observator.info

Autor: Observator ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
melthdesign.ro/