La cei 70 de ani ai săi, arădeanul Traian Stuparu încă mai iubeşte sportul, în special pugilismul, pe care l-a practicat de la vârsta de 10 ani. Urmăreşte meciurile sportivilor români iar acum este foarte mândru de campionul Lucian Bute, mai ales că îl şi cunoaşte, arădeanul nostru partcipând la unele meciuri ale acestuia. Traian Stuparu îşi aminteşte cu melancolie de anii în care boxa şi era campion naţional. Se mândreşte pentru că a primit, de Zilele Aradului, în anul 2007, titlul de excelenţă pentru rezultatele remarcabile pe care le-a obţinut în anii în care a boxat.
Stuparu a început să boxeze de la 10 ani, descoperind această pasiune în timpul unei ieşiri la Ceala. “Într-o zi, ţin minte că era o sărbătoare, şi ne-au dus la pădurea Ceala, unde am făcut box indian pentru prima dată, la vârsta de 10 ani. Acolo i-am bătut pe toţi şi am reuşit să mă menţin pe poziţie, până la sfârşitul meciului, iar la sfârşit toată lumea m-a felicitat. Atunci am primit oferta de-a boxa şi am încercat, mi-a plăcut şi am continuat, iar rezultatele nu au întârziat să apară!”, ne povesteşte Traian Stuparu.În 1956 şi 1957 a câştigat titlul de campion naţional la juniori, la categoria mijlocie-mică, 71 kg. „A fost primul premiu pe care l-am câştigat. Ţin minte că atunci era greu să ieşi campion regional, nu mai zic naţional. Au concurat Aradul, Reşiţa, Timişoara, Lugojul, Caransebeşul, Oţelul Roşu şi câte două săptămâni durau turneele”, spune Traian. Continuând antrenamentele, cu o deosebită seriozitate şi ambiţie Stuparu câştigă în 1958 titlul de campion naţional la seniori, la categoria de 75 de kilograme. Antrenat de Nicolae Ştefu, un an mai târziu, titlul de campion naţional se reconfirmă. 
Palmares deosebit, voinţă de fierDupă aceste performanţe, arădeanul ajunge în lotul naţional  cu care a continuat să participe la turnee în ţară şi în străinătate: în Ungaria, Germania, Polonia, Bulgaria, Cehoslovacia şi Italia.  În ring a întâlnit boxeri celebri ca Valasek Voicek, la Cracovia, italianul Nino Benvenuti, campion mondial şi olimpic, pe care l-a învins în meciul de la Cluj dar şi pe olimpicul român Nicolae Lincă. Traian Stuparu se poate mândri cu un palmares deosebit: 452 de meciuri în întreaga carieră, dintre care 431 câştigate. Chiar şi meciurile pierdute au fost duse de el până la capăt, până la ultimul gong şi nu a pierdut niciun meci înainte de limită. Când a simţit că e momentul să se retragă, Traian a devenit antrenor de box la Strungul Arad, apoi la Şcoala Sportivă Gloria Arad.
Copiii şi nepoţii excelează şi ei în sportAcum, la bătrâneţe, Stuparu se mândreşte că şi copiii i-au călcat pe urme, aceştia făcând sport de performanţă, dar şi nepotul său de care este foarte ataşat - „Copiii mei sunt nişte talente deosebite. Băiatul a început cu fotbalul, apoi în 1982 a trecut la caiac-canoe, la UTA, în 1984 a ieşit campion, iar doi ani mai târziu s-a transferat la Steaua. Surorile lui l-au urmat şi au fost cooptate în echipa naţională şi au avut apariţii şi în revista „Sportul”. Am un nepot care joacă fotbal şi este căpitan de echipă la Şcoala Sportivă şi cu siguranţă va fi un adevărat talent pe viitor!” De-a lungul carierei sale, arădeanul a concurat la toate categoriile de greutate pentru boxeri. Doar doi dintre boxerii români s-au bucurat de această performanţă, Traian Stuparu (UTA Arad) şi Dumitru Ciubotaru (Clubul Sportiv Galaţi şi apoi, Clubul Dinamo).Traian Stuparu afirmă că cea mai mare bucurie pe care a trăit-o în viaţa de boxer a fost să asculte imnul României intonat la competiţiile internaţionale, atunci când urca pe podium, considerând aceste momente ca fiind cea mai importantă recompensă pentru disciplina, munca şi seriozitatea pe care le-a investit în box.

Sursa: Observator.info