Pe măsură ce lăsa înserarea situaţia devenea tot mai complicată, tot mai critică în piaţa din faţa fostului Comitet judeţean de partid. Cei care nu erau din Arad, muncitorii navetişti au început să se îndrepte spre gară, pentru a se întoarce acasă, în comunele şi oraşele limitrofe în care aveau domiciliul. De asemenea şi cei din Arad, peste noapte, au plecat spre casele lor, rămânând spre seară doar câteva sute de manifestanţi în piaţă, cei mai curajoşi, iar în cursul nopţii numărul lor s-a micşorat la circa 80 – 100 de persoane. (detalii despre ce s-a întâmplat în noaptea respectivă găsiţi în interviul amplu cu liderul revoluţionarilor arădeni, Valentin Voicilă, în paginile acestui supliment)În apropierea miezului nopţii, maiorul Neculai Diaconescu a fost chemat în biroul primei secretare Elena Pugna, unde se afla Comandamentul de coordonare în fruntea căruia se instalase secretarul C.C. al P.C.R. Ilie Matei. Maiorul Neculai Diaconescu avea atunci funcţia de şef de Stat Major al Şcolii de ofiţeri de rezervă de la Radna-Lipova şi a fost trimis  la Arad cu un detaşament de 1100 de studenţi „TR” şi 7 TAB-uri pentru a întări dispozitivul de apărare în faţa fostului Comitet judeţean de partid. De asemenea mai avea o companie de tancuri, în rezervă, care s-a cantonat în zona Fântânele. Şcoala de la Radna avea statut de Mare Unitate şi se subordona direct generalului Hortopan, comandantul Trupelor Terestre de Infanterie şi Tancuri. La Arad, conjunctural, în timpul evenimentelor din decembrie’89 de la Arad, maiorul Neculai Diaconescu s-a subordonat maiorului Eugen Bădălan, şeful Statului Major al Diviziei de la Oradea, şi privea doar unităţile aflate în dispozitivul din faţa fostului Comitet judeţean de partid. În biroul primei secretare Elena Pugna, unde era şi Ilie Matei, maiorul Neculai Diaconescu s-a întâlnit pentru prima dată cu maiorul Eugen Bădălan. Secretarul C. C. al P.C.R. Ilie Matei a ordonat maiorului Eugen Bădălan să fie împrăştiaţi şi lichidaţi încă în acea noapte toţi  manifestanţi care nu au părăsit piaţa . Manifestanţii să fie împrăştiaţi cu patul armelor şi cu baioneta: „Să loviţi în ei ca soldaţii lui Ştefan cel Mare!” („Cartea Revoluţiei Române – Decembrie’89”, p. 349),   iar pentru executarea acestei acţiuni criminale, a fost desemnat maiorul Neculai Diaconescu, care deţinea cea mai puternică forţă militară din piaţă! „După ce am ieşit din biroul lui Ilie Matei – ni s-a confesat maiorul Neculai Diaconescu – maiorul Bădălan mi-a spus: „Să vii cu mine încă o dată şi să îţi arăt ce ai de făcut! Cine dracu te-a trimis aici? De unde dracu ai apărut tu aici, ca să îmi dai peste cap totul? Te duci şi mi-i tai şi-i împrăştii!”. „Tovarăşe maior, vă întreb încă o dată, eu acum ce fac?”.”Te duci şi bagi baioneta în ei! Nu mai am ce discuta cu tine, marş de aici!” Atunci, colonelul Sălceanu, care era comandantul Inspectoratului judeţean M.I., a pus mâna pe mine şi mi-a şoptit cu discreţie: „Tovarăşe maior nu faceţi aşa ceva!” Cu aceste discrete îndemnuri am coborât de la etaj scările judeţenei de partid, când am auzit vocea lui Voicilă, care striga: „Nu uitaţi că armata e cu noi! Şi dumneavoastră sunteţi din sângele poporului nostru!” Auzind acele cuvinte, din momentul respectiv nu m-am mai subordonat maiorului Bădălan şi nici secretarului C.C. al P.C.R. Ilie Matei” („Întrebătorul din Agora”, vol.I, p. 149 – 150)Ilie Matei, văzând pasivitatea militarilor, a raportat situaţia creată generalului Vasile – şeful Direcţiei Contra-informaţii a Securităţii, iar în curtea interioară a sediului fostului Comitet judeţean de partid a început să instruiască efectivele MI, le arăta cum să procedeze dacă cei de la armată ar permite manifestanţilor să pătrundă în clădire! „Vom lupta până la ultimul om – a ordonat Ilie Matei cadrelor de la securitate şi miliţie din dispozitivul MI  -  aşa cum au luptat plăieşii lui Ştefan cel Mare şi ostaşii lui Mihai Viteazul!” – ne-a mărturisit col. Florian Moş, şeful dispozitivului MI care a acţionat la Primăria Aradului. („Întrebătorul din Agora”,vol. I, p. 483).Cu toate scenariile şi acţiunile întreprinse de forţele de represiune din Arad, zorii dimineţii de 22 decembrie a găsit neclintită „baricada” din faţa fostului Comitet judeţean de partid, condusă cu mult curaj (şi verticalitate) de liderii  Valentin Voicilă, Dănilă Onoferi şi Mircea Crişan, împreună cu ceilalţi manifestanţi care au înnoptat sub cerul liber faţă în faţă cu forţele armate şi de represiune supradimensionate pentru a înăbuşi o manifestaţie paşnică  împotriva dictaturii ceauşiste!
Peste 80.000 de arădeni se adună în piaţăÎncă de la primele ore ale dimineţii de 22 decembrie au început să afluiască spre centrul oraşului mii şi mii de oameni, ajungând ca la orele amezii în faţa fostului Comitet judeţean de partid să se adune peste 80.000 de arădeni, care au cerut înlăturarea lui Ceauşescu, iar la fuga acestuia numărul celor aflaţi în centrul Aradului a ajuns la 100.000 – 120.000! Era o stare extraordinară, întreg oraşul fremăta! Pentru a coordona o asemenea mulţime, se impunea instalarea unei staţii puternice de amplificare, lucru pe care l-a realizat cu succes electronistul Moş Pintea de la CT5, care, ulterior, între anii 1992  - 1996 a devenit preşedintele Fundaţiei Revoluţiei din Decembrie 1989 de la Arad. Întrucât staţia se putea conecta şi la programul radio, în momentul în care s-a anunţat sinuciderea generalului Milea, această veste a fost auzită de toţi cei circa 80.000 de arădeni aflaţi în piaţă. Cea mai derutată a fost armata. Dacă până în cel moment armata din faţa fostului sediu al Comitetului judeţean de partid era foarte stăpână pe sine, fiind supra-înzestrată cu muniţie de război, după anunţul din difuzoare, cu moartea generalului Milea a intrat în derută, s-a creat în rândul ei un fel de nesiguranţă, ca să nu spunem cuvântul panică! Manifestanţii, la îndemnul liderului Valentin Voicilă, scandau „Timişoara – Timişoara!”, „Timişoara – Timişoara!”.Câţiva tineri au adus în piaţă un coşciug, pe care era scris numele celor doi dictatori, Nicolae şi Elena Ceauşescu, simbolizând moartea acestora! Tot atunci în piaţă au intrat trei preoţi în fruntea unei coloane  de circa o mie de credincioşi. Erau preoţii Ioan Vasile Pop, de la parohia Şofronea, şi arădenii Iacob Bupte şi Traian Micoroi, care s-au urcat pe podiumul din piaţă şi au  ţinut un parastas pentru morţii Timişoarei! Manifestanţii, la cererea preoţilor, cum a procedat şi actorul Valentin Voicilă în timpul nopţii, au îngenuncheat pe caldarâm şi au rostit „Tatăl Nostru”! Când a apărut la Televiziunea Română imaginea cu poetul Mircea Dinescu şi actorul Ion Caramitru, „Ilie Matei, stupefiat – ne-a relatat colonelul Mihail  Cioflică, aflat în biroul Comandamentului de coordonare unde tocmai era aspru  muştruluit de către superiori săi pentru că a îndepărtat trupele Ministerului de Interne şi Securităţii din sediul judeţenei de partid – le-a spus: ”Ce-i cu ăsta, ce se întâmplă la Bucureşti?” Era pur şi simplu rupt de realitate, nu ştia ce se întâmplă în stradă, executa doar orbeşte ordinele ceauşeştilor, cu care a venit la Arad!” („Întrebătorul din Agora”, vol. I, p.169).  
Se retrage Armata în cazărmi      După ce la televiziune s-a anunţat fuga cuplului prezidenţial, armata a primit ordine contradictorii. La orele 12.40 s-a transmis nota telefonică nr.37, semnată de Ilie Ceauşescu, privind aplicarea măsurilor ce decurg din „starea de necesitate” instituită pe întreg teritoriul ţării şi să se execute doar ordinele comandantului suprem. Imediat au urmat notele telefonice nr. 38 şi 39, privind retragerea efectivelor în cazărmi, semnat de gl. Victor Stănculescu şi care anula prevederile notei telefonice anterioare. La orele 14 a început retragerea TAB-urilor şi a soldaţilor din piaţă şi din împrejurimile sediului Consiliului judeţean. („Cartea Revoluţiei Riomâne – Decembrie’89”)
Actorul Valentin Voicilă declară Aradul oraş liberLa ora 12,30, după fuga lui Nicolae Ceauşescu, practic întreaga populaţie a Aradului a ieşit pe străzi. Se fluturau steaguri. Se cânta. Era o euforie generală. Oamenii continuu să rămână în piaţă. După plecarea Armatei – atât a celei din UM. 01380 din Cetatea Arad, cât şi a studenţilor „TR” de la Şcoala de ofiţeri în rezervă din Radna - la balconul clădirii Consiliului s-a instalat o staţie de amplificare. Actorul Valentin Voicilă este chemat la balcon, să vorbească arădenilor, celor aflaţi în piaţă. Cu acest prilej, liderul revoluţiei, a declarat Aradul oraş liber, după care a făcut apel la calm şi ordine, a apelat la sportivi – judokani, luptători, boxeri – să vină în clădire pentru a organiza paza şi protecţia noilor conducători. S-a anunţat schimbarea denumirii celor două cotidiene de presă din Arad: „Flacăra roşie” a devenit „Adevărul”, iar „Voros lobogo” a devenit „Jelen”. Prima legătură dintre manifestanţii din stradă şi structurile rămase în clădirea Consiliului, după fuga lui Ceauşescu, a fost făcută de căpitanul Mihai Iolu din Statul Major al Gărzilor Patriotice. Majoritatea activiştilor de partid au plecat acasă, în sediu au mai rămas doar secretarii judeţeni – Nicolae Angheloiu, Ion Cotoară, Alecu Floareş, Angela Oprea şi preşedintele Consiliului popular, Leonard. La municipiu se aflau primul secretar Oancea, care era primarul Aradului, şi vicepreşedintele Consiliului popular municipal, Burdan. Prima secretară a judeţului, Elena Pugna, şi cei doi secretari ai C.C. ai P.C.R. Ilie Matei şi Radu Constantin, au plecat cu armata în UM.01380 din Cetate, cerând protecţie acesteia. Iată ce a declarat o altă persoană avizată, revoluţionarul Dănilă Onofrei, muncitorul care a „aprins” flacăra Revoluţiei în dimineaţa zilei de 21 decembrie, la Întreprinderea de Orologerie: „Pe lângă cele 14 persoane care făceam parte din Comitetul de demonstraţie, transformat în după-amiaza zilei de 21 decembrie în Comitetul Frontului Democrat Român din Arad, după modelul celui de la Timişoara, au intrat în sediul Consiliului foarte mulţi oameni. Era un haos de nedescris. Toţi voiau puterea. Vorbeau toţi odată, încât nu ne mai înţelegeam unul cu altul. În cele din urmă, cei 14 membri ai Comitetului de demonstraţie, devenit Comitetul F.D.R. din Arad, ne-am întâlnit cu foştii secretari ai Comitetului judeţean de partid în sala 63, adică cu cei mai „mărunţi”, dat fiind că prima secretară Elena Pugna şi cei doi foşti secretari ai C.C. ai P.C.R., Ilie Matei şi Radu Constantin, au plecat din Consiliu odată cu retragerea armatei. Foştii secretari ai judeţenei de partid zâmbeau ironic de haosul care s-a creat în Consiliu. În sala 63, mesele erau aranjate în formă de „U”. Pe latura principală, din faţă, stăteam noi, cei 14 membri ai Comitetului, în vreme ce pe latura stângă se aliniase fosta conducere a judeţului, iar pe partea dreaptă, dinspre uşă, şedeau o serie de revoluţionari, care au intrat în sală.” („Întrebătorul din Agora”, vol.I, p. 186 – 187). Practic în cadrul acestei întâlniri din sala 63 – care a durat până seara târziu - membrii Comitetului Frontului Democratic Român au preluat conducerea oraşului şi judeţului. Valentin Voicilă a fost ales preşedinte, Onofrei Dănilă şi Mircea Crişan vicepreşedinţi. Imediat după fuga dictatorului, col. Răşină (M.I.) a ordonat adunarea tuturor documentelor securităţii, încărcarea lor în două camioane, transportarea şi arderea lor în Pădurea Ceala. Ulterior, o parte din aceste materiale au fost recuperate de către armată (cele care nu au ars complet), au fost depozitate în Cetate, dar după câteva luni au fost distruse prin ardere de către mr. Urzică, noul şef al SRI, instalat la Arad în aprilie 1990. Col. Răşină afirmă că cele mai importante documente, printre care dosarele informative, s-au păstrat. Ordinul de întrerupere a ascultărilor - Serviciul „T” al DSS - şi arderea documentelor este dat pentru toată ţara încă din noaptea de 21 decembrie 1989, probabil de către gl. Iulian Vlad.Fragment din volumul "Victoria la Arad-1989" (Emil Şimăndan)

Sursa: Observator.info