Stire
Pecica: O zi cu primarul
31.12.2009
⋅ 0 comentarii
Marţi, primarul Petru Antal a avut un nou musafir în cadrul campaniei "O zi cu primarul", gândită cu scopul de la oferi posibilitatea pecicanilor să vadă de aproape activitatea primarului şi a administraţiei locale.
În urma extragerii, norocoasa câştigătoare a ieşit Ionela Pencea, elevă în clasa a XII-a la secţia Design a Grupului Şcolar „Gheorghe Lazăr”. Tânăra a avut ocazia să vadă cum decurge o zi obişnuită de lucru, atât în birou, cât şi pe teren. A fost prezentă alături de edilul localităţii pe tot parcursul zilei şi a avut ocazia să participe la întâlniri, şedinţe şi chiar la bilanţul anual al Poliţiei Comunitare."E greu să lucrezi cu oamenii, mai ales că fiecare are ideile sale. Domnul primar are mai multe de făcut, faţă de ceea ce mi-am imaginat", a spus Ionela Pencea. "Cea mai dificilă mi s-a părut munca de birou, cu atâtea telefoane şi hârtii de citit şi de semnat", crede câştigătoarea lunii noiembrie, care a participat din curiozitatea de a vedea din interior „mersul” lucrurilor în Primărie. După această experienţă, eleva aflată în anul terminal spune că i se pare mai interesant domeniul administraţiei publice. S-a organizat şi extragerea pentru câştigătorul din decembrie al campaniei. Este vorba tot despre o domnişoară: Lelik Nora (domiciliată pe strada 401, la numărul 136). Cetăţenii cu vârsta minimă de 16 ani care doresc să participe se pot înscrie la Secretariatul Primăriei, de luni până vineri, între ora 10 şi ora 18 sau la numărul de telefon: 0257-468.323. Data limitã pentru următoarea ediţie este 31 ianuarie.
Sursa:
Observator.info
Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați
Observator.info