Stire
Boboteaza ? a doua sărbătoare religioasă importantă după trecerea ?n noul an
05.01.2010
⋅ 0 comentarii
Boboteaza sau Botezul Domnului este sărbătorită de către creştinii ortodocşi în data de 6 ianuarie. Este o sărbătoare religioasă care celebrează botezarea lui Isus Cristos de către Ioan Botezătorul, marcând totodată încheierea perioadei sărbătorilor de iarnă. Tradiţia agheasmei, a sfinţirii apelor, are fundamente biblice: Ioan Botezătorul, considerat de către iudei proroc, boteza oamenii în râul Iordan, nu înainte însă de a le cere să-şi recunoască şi să se căiască. . Încă din primele zile ale noului an, preotul merge la casele oamenilor şi le sfinteşte cu apa care a fost sfinţită dimineaţa, după liturghie. Locul slujbei de Bobotează este ales de către preot, de obicei în apropierea unei ape curgătoare, iar în unele localităţi situate pe malul râurilor sau în preajma lacurilor se obişnuieşte ca preotul să arunce o cruce de lemn în apa foarte rece, adeseori îngheţată.Din punct de vedere spiritual, la fel ca şi Crăciunul, şi Boboteaza reprezintă un prilej pentru introspecţie sufletească, ocazie pentru reflectare asupra propriilor păcate, îndemn pentru căinţă. Simbolic, această sărbătoare încheie perioada dintre sărbătoarea naşterii fizice (Crăciunul) şi naşterii spirituale (Boboteaza) a lui Isus Cristos. Desigur, şi Boboteaza, la fel ca fiecăre sărbătoare religioasă, este legată de anumite superstiţii. Una dintre ele este legată de busuioc. Se zice că dacă în noaptea dintre 5 şi 6 ianuarie fetele îşi pun busuioc sub pernă pentru a-şi visa ursitul. Tradiţia mai spune că în această zi nu se spală rufe şi că apa sfinţită primită la biserică are puteri vindecătoare şi nu se strică niciodată. De asemenea, se spune că băiatul care scoate crucea aruncată în apă de către preot, va avea noroc tot anul. Mai exact, câte popoare, atâtea tradiţii şi superstiţii. Însă, după cum spune domnul Mihai Ilonca, un arădean, “Popoarele şi-au făcut tradiţii fiecare în felul lui, adevărul însă se află în textul bibilic”. Un alt arădean, Duca Iosif, mărturiseşte cu tristeţe că tineretul nu prea merge la biserică, nici măcar cu prilejul sărbătorilor religioase: “Boboteaza are semnificaţie religioasă şi am văzut că se pastrează tradiţiile: a fost şi popa cu crucea şi voi lua şi apă sfinţită. Tineret, însă, nu prea am văzut la biserică. În schimb, am văzut parlamentari”.
Sursa:
Observator.info
Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați
Observator.info