Stire
Criza locurilor de veci ?n cimitirele arădene
06.01.2010
⋅ 0 comentarii
Criza locurilor de veci pare departe de a fi soluţionată. La o populaţie de circa 173.000 de locuitori, trei cimitire din municipiul Arad aflate în administraţia S.C. Gospodărirea Comunală S.A. Arad totalizează în jur de 8.700 de locuri de veci disponibile, iar al patrulea cimitir s-a închis din cauza epuizării locurilor.
Cimitirul „Eternitatea”, un cimitir închisÎn prezent, locurile de veci din cimitirul “Eternitatea” s-au epuizat. „Cimitirul «Eternitatea» este considerat închis. Însă locurile care expiră şi depăşesc doi ani, sunt neîngrijite, abandonate, fără cruce, le închiriem, le dăm în folosinţă”, declară Iosif Focsz, administratorul cimitirelor Eternitatea, Pomenirea, Gai şi Mureşel. Situaţia nu este, însă, chiar atât de dramatică în cimitirul “Pomenirea” în care mai există în jur de 7-8.000 de locuri de veci. În cimitirele din cartiere, numărul locuri pentru eternitate ajunge până la aproximativ 300 de locuri. Astfel, cimitirul din Gai are 3-400 de locuri disponibile, în timp ce cimitirul din Mureşel totalizează 300 de locuri de veci. Cum în aceste cimitire nu sunt solicitări prea mari, nu există o problemă a locurilor pentru eternitate. Criza locurilor de veci îi afectează pe arădenii care încă nu şi-au găsit unulCei mai afectaţi de lipsa locurilor pentru eternitate sunt arădenii care încă nu şi-au găsit un loc de veci şi ţin neapărat să o facă. Pentru a beneficia de unul în cimitirul “Pomenirea”, aceştia trebuie să scoată din buzunare suma de 700 lei pentru prima închiriere, care plăteşte pe o perioadă de 7 ani. Pentru cei care au obţinut deja un loc de veci, chiria variază în funcţie de perioada de închiriere şi de faptul dacă persoană în cauză este salariată sau pensionară. Astfel, pentru salariaţi închirierea unui loc pentru eternitate costă 150 lei pe o perioadă de 7 ani şi 500 lei pe 25 de ani. Pensionarii beneficiază de reducere, astfel încât aceştia plătesc 120 lei pe 7 ani şi 400 lei pentru 25 ani. Pentru a beneficia de reducere, pensionarii trebuie să prezinte un cupon de pensie şi chitanţa veche cu care au plătit chiria anterioară. Plata se face integral, nu se pot efectua plăţi în rate, deoarece chiriaşii au termen limită de plată până la sfârşitul anului. Însă în cazul în care acest termen depăşeşte 2 ani, locul de veci se poate da în chirie altei persoane.
Planuri viitoare de investiţii: împrejmuire, camere de supraveghere şi instalaţii de iluminatÎn ceea ce priveşte obiectivele, Iosif Focsz declară că: „Vrem să facem împrejmuirea cimitirului «Eternitatea» şi desigur, ne vom ocupa de tăierea tufelor, toaletarea copacilor şi colectarea gunoaielor”. Deşi numărul furturilor din cimitire s-a mai redus şi atât cimitirul “Eternitatea” cât şi “Pomenirea” există pază non-stop, Iosif Focsz este de părere că instalarea unor camere de supraveghere şi montarea unor instalaţii de iluminat ar fi o investiţie rentabilă. Acesta a mai declarat că planurile sunt multe, însă, din păcate, banii alocaţi de către Consiliul Local Municipal Arad, care deţine 100% din capitalul social al Gospodăriei Comunale Arad, trebuie împărţiţi între toate serviciile prestate.
Sursa:
Observator.info
Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați
Observator.info