Stire
Leul s-a apreciat semnificativ - 4,16 lei/euro
07.01.2010
⋅ 0 comentarii
Leul s-a apreciat semnificativ în şedinţa interbancară de miercuri, pe fondul cererii ridicate pentru moneda naţională din partea străinilor şi spre deosebire de valutele din regiune, care s-au depreciat uşor, iar cursul de schimb a închis şedinţa la 4,1600 - 4,1630 lei/euro. Aprecierea leului este de 0,6%. Potrivit dealerilor, aprecierea leului ar putea avea la bază şi vânzările de euro realizate de o bancă străină care intenţionează să-şi majoreze capitalul social. Cursul de referinţă a atins cel mai redus nivel din mai 2009, pe fondul unor vânzări mari de valută din partea unei bănci străine, potrivit dealerilor. O paritate mai redusă decât cea de miercuri a fost anunţată de BNR la 19 mai, când euro a fost cotat la 4,1548 lei.Leul s-a apreciat şi în raport cu dolarul american, rata oficială coborând la 2,8987 lei/dolar, respectiv cu 1,99 bani sub paritatea din ziua anterioară, de 2,9186 lei.
Sursa:
Observator.info
Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați
Observator.info