Stire
Cei mai mulţi şoferi implicaţi ?n accidente rutiere au obţinut permisul ?n ultimii trei ani
21.01.2010
⋅ 0 comentarii
Într-un studiu, întocmit, în luna noiembrie a anului trecut România este plasată ca ţara unde se produc cele mai grave accidente rutiere din Europa, acestea reprezentând principala cauză a mortalităţii pentru tinerii între 16 – 24 de ani. Odată cu aderarea la UE, s-a stabilit ca scop reducerea numărului accidentelor rutiere cu 50 %, alături de alte ţări. Analiza pe ultimii doi ani a situaţiei accidentelor rutiere petrecute în judeţul nostru arată că numărul evenimentelor rutiere şi a victimelor decedate a scăzut considerabil, numărul morţilor în 2008 fiind mai mic cu aproximativ 25%, păstrând trendul descrescător şi pe parcursul anului trecut. În 2009 numărul accidentelor grave de pe raza judeţului Arad a scăzut cu 3%, înregistrându-se 235 de accidente grave cu 71 de decese şi 196 de răniţi grav. În schimb a crescut numărul victimelor rănite uşor, însă acest lucru se datorează unei evidenţe mult mai clare. Aproape jumătate din accidente rutiere înregistrate anul trecut au avut loc pe raza localităţilor în procent de 49%. Cele mai multe accidente s-au petrecut în municipiu. Oamenii legii au constatat că cele mai nesigure străzi din Arad, unde au loc astfel de accidente în mod frecvent sunt 6 Vânători, Calea Aurel Vlaicu, Cocorilor, Andrei Şaguna, Petru Rareş, Poe-tului, Radnei, Calea Victoriei şi Bulevardul Revoluţiei. În cele mai multe dintre accidentele din municipiu sunt implicaţi pietonii care ori nu traversează corespunzător, ori sunt surprinşi şi accidentaţi direct pe zebră din cauza neacordării priorităţii de către şoferi. La producerea acestora contribuie şi lipsa marcajelor corespunzătoare şi a altor amenajări care să semnalizeze trecerile de pietoni, precum şi a gărduţurilor dintre benzi, pe arterele cu câte patru sensuri de mers care să pună pietonii în imposibilitatea de a traversa prin loc nepermis mai ales în apropierea staţiilor de tramvai. În ceea ce priveşte accidentele rutiere petrecute în afara municipiului, principalele puncte negre au rămas pe DN79 şi DN79A. Se constată însă o scădere semnificantă pe DN69 Arad – Timişoara, lucru datorat în primul rând reamenajării şoselei şi a lucrărilor de sistematizare în punctele periculoase. Cele mai multe accidente s-au produs în zilele de miercuri, vineri şi duminică, majoritatea având loc în cea de a doua parte a zilei sau în cursul nopţii. Aproximativ 76% dintre şoferii implicaţi în accidente rutiere sunt bărbaţi, iar dintre răniţi 67% sunt conducători auto, iar restul pasageri. Doar 2,1% dintre persoanele aflate la volan implicate în accidente rutiere au fost depistate că nu aveau permis de conducere. Tot în urma analizei asupra anului trecut s-a constatat că cei mai mulţi şoferi implicaţi în accidente şi-au obţinut permisul în ultimii trei ani. Pentru păstrarea trendului descrescător a accidentelor grave produse în judeţul Arad în cadrul Serviciului de Poliţie Rutieră s-a înfiinţat un compartiment de prevenire, însă şeful Poliţiei Rutiere Arad, comisar Adrian Lile spune că “ activitatea de prevenire a accidentelor rutiere se desfăşoară cu dificultate din cauza lipsei de fonduri necesare tipăririi pliantelor, a bannerelor. Nu se respectă legea care prevede ca o parte din buget să fie distribuită prevenirii, bani pe care nu i-am văzut în ultimii 16 ani. „
Sursa:
Observator.info
Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați
Observator.info