UTA va juca la Sebiş primul amical al anului
30.01.2010 ⋅ 0 comentarii
Meciul de verificare dintre UTA Arad şi Naţional Sebiş va avea loc, sâmbătă, de la ora 11:00, pe terenul din oraşul Sebiş, decizia fiind luată, vineri, de comun acord între oficialii celor două echipe. Este primul joc amical pe care-l susţine UTA în acest an, el punând practic punct stagiului centralizat pe care Bătrâna Doamnă l-a efectuat la Moneasa. După meci, utiştii vor avea liber doar 48 de ore, următorul antrenament fiind programat luni după-amiază, la Arad.
Sursa: Observator.info
Autor: S.Ş. ⋅