Stire
C.E.T. Hidrocarburi spune că procentul aferent părţilor comune ar trebui să fie minim 30% la calculul consumului de căldură
30.01.2010
⋅ 0 comentarii
Introducerea obligativităţii montării repartitoarelor de costuri la căldură - prin aplicarea HG nr.933/2004 şi HG nr.609/ 2007 - a declanşat un adevărat haos pe piaţa repartitoarelor. Cert e că principala problemă o reprezintă absenţa unei legislaţii clare, care să stipuleze modul cum trebuie să se calculeze părţile comune dintr-un bloc.
Ioan Alexandru Marconescu, director general al C.E.T. Hidrocarburi Arad, spune că având în vedere că “furnizorul de energie termică, conform legislaţiei în vigoare, nu are responsabilitatea de a repartiza consumurile de energie termică în cadrul asociaţiilor de proprietari, societatea nu a înregistrat în scris reclamaţii privind diferenţele mari de preţ la încălzire dintre blocuri cu repartitoare şi cele fără”. Însă, au primit numeroase sesizări verbale cu privire la blocurile unde au fost montate aceste repartitoare de căldură. Potrivit directorului Marconescu aceste sesizări s-au datorat, în principal, faptului că rolul repartitoarelor a fost înţeles greşit. „Repartitoarele de costuri sunt aparate de măsură indirectă şi de aceea ele nu indică mărimi fizice, ci unităţi de consum adimensionale”, spune acesta. În plus, conducerea C.E.T. Hidrocarburi este de părere că procentul aferent părţilor comune dintr-un bloc ar trebui să fie minim 30%, în loc de 10% cât este în prezent, pentru că există mai multe elemente care ar trebui calculate la părţi comune.“La începutul sezonului de încălzire şi spre sfârşitul sezonului de încălzire, dacă într-un imobil a venit la plată contravaloare a 10 gigacalorii şi un singur proprietar a avut repartitorul deschis, acesta plăteşte 90% din factură, iar restul de 10% aferent părţilor comune se distribuie tuturor apartamentelor din imobil. Acest procent de 10% este mic, deoarece în părţile comune intră coloanele de distribuţie, caloriferele de pe casa scării, uscătorii şi conductele din subsolul imobilului. Procentul aferent părţilor comune se stabileşte de către asociaţia de proprietari. Sfatul nostru este ca acest procent să fie de minim 30%”, explică Marconescu. Deşi termenul-limită de montare a acestor repartitoare a fost prelungit deja odată - de la 31 iulie 2007 până la 30 septembrie 2009 - potrivit evidenţelor C.E.T. Hidrocarburi, în municipiul Arad există 1.225 de imobile unde au fost montate repartitoare de căldură, ceea ce reprezintă aproximativ 60% din totalul blocurilor alimentate cu energie termică, existente la ora actuală în municipiu.
Sursa:
Observator.info
Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați
Observator.info