Stire

Maşină de lux incendiată intenţionat ?n Vlaicu

30.01.2010 ⋅ 0 comentarii

Un autoturism BMW 520 a luat foc în noaptea de joi spre vineri, din primele cercetări de la faţa locului stabilindu-se că focul a fost pus intenţionat. Autoturismul era parcat pe strada Şcoalei din Vlaicu. În jurul orei 1 proprietarul autoturismului a observat că acesta era luat foc şi a sunat la pompieri. Un echipaj din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă s-a deplasat la faţa locului însă până la sosirea acestora autoturismul a fost distrus de flăcări în proporţie de aproximativ 85%. De asemenea flăcările au afectat şi un magazin din apropiere, al cărei geamuri au fost sparte, o maşină parcată în apropierea celei incendiate şi un apartament de la parterul blocului, al cărei roletă a fost distrusă. La primele cercetări de la faţa locului pompierii au găsit la câţiva metri distanţă trei flacoane în care se aflase combustibil, aceştia anunţând imediat poliţiştii. Oamenii legii au demarat investigaţiile pentru a depsita autorii faptei.

Sursa: Observator.info

Autor: (AMC) ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
melthdesign.ro/