Stire

La Arad sunt 204 pensii peste 3 000 de lei, care vor fi recalculate!

12.02.2010 ⋅ 0 comentarii

Legea unitară pensiilor ar putea intra în vigoare cel mai devreme anul viitor. Guvernul a aprobat miercuri proiectul de lege privind sistemul unitar de pensii publice, care prevede recalcularea acestora în funcţie de principiul contributivităţii.
Toţi suntem obligaţi să contribuim la sistem, mai puţin avocaţii şi clericiiLegea pensiilor aduce ca principală noutate faptul că toate persoanele ce realizează un venit profesional vor fi obligate să contribuie la sistemul de asigurări sociale, printre acestea, persoanele fizice autorizate şi cei care lucrează pe baza unor convenţii civile, excepţie făcând avocaţii şi clericii, ce au propriul sistem de pensii. Elementul de bază la sistemul propus este existenţa unei contribuţii pe care o plăteşte angajatul, angajatorul sau numai angajatul singur dacă e pe cont propriu. „Unul dintre principiile de bază pe care se bazează proiectul privind sistemul unitar de pensii publice este cel al contributivităţii, astfel încât pensia să fie proporţională cu contribuţia avută la sistem. Dar şi avocaţii sau clericii se pot asigura în sistemul public de pensii, dacă doresc acest lucru, însă, nu sunt obligaţi“, ne-a explicat directorul coordonator al Casei Judeţene de Pensii, Mihaela Vasil.În sistemul public de pensii sunt asigurate obligatoriu persoanele care desfăşoară activităţi pe bază de contract individual de muncă, funcţionarii publici, cadrele militare în activitate, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciarelor, din domeniul apărării naţionale, ordinii publice şi siguranţei naţionale, persoanele care îşi desfăşoară activitatea în funcţii elective sau care sunt numite în cadrul autorităţii executive, legislative ori judecătoreşti, pe durata mandatului, precum şi membrii cooperatori dintr-o organizaţie a cooperaţiei mesteşugăreşti. De asemenea, sunt asigurate obligatoriu persoanele care beneficiază de drepturi băneşti lunare, ce se asigură din bugetul asigurărilor pentru şomaj, cele ce realizează un venit brut pe an calendaristic, inclusiv din dividende, echivalent cu cel puţin patru salarii medii brute, asociatul unic, asociaţii comanditari sau acţionari, administratori sau manageri care au încheiat contract de administrare sau de management, membri ai asociaţiei familiale, persoane autorizate să desfăşoare activităţi independente, cele ce realizează exclusiv venituri din drepturi de autor, convenţii civile sau contracte de colaborare, alte persoane ce realizează venituri din activităţi profesionale. Vârsta de pensionarePână la apariţia acestei legi, vârsta de pensionare era de 65 de ani pentru bărbaţi, respectiv 60 de ani la femei. Proiectul de lege prevede continuarea creşterii graduale şi egalizarea vârstelor standard de pensionare pentru bărbaţi şi femei la 65 de ani până în 2030. În ceea ce priveşte personalul din domeniul apărării naţionale, ordinii publice şi siguranţei naţionale, proiectul de act normativ stabileşte creşterea vârstelor de pensionare de la 55 de ani în prezent, la 60 de ani până în 2030.
Modul de calculLegea stabileşte valoarea punctului de pensie la 732,8 lei, urmând ca aceasta să fie majorată anual cu 100 % din rata inflaţiei, la care se adaugă 50% din creşterea reală a salariului mediu brut, realizate pe anul precedent, toate acestea de la începutul anului viitor. Cotele de contribuţii de asigurări sociale sunt diferenţiate în funcţie de condiţiile de muncă normale, deosebite, speciale şi alte condiţii de muncă. Cotele de contribuţii de asigurări sociale sunt 31,3% pentru condiţii normale de muncă (10,5 % datorate de angajaţi şi 20,8 % datorate de angajatori), 36,3 % pentru condiţii deosebite (10,5 % angajaţi şi 25,8 % angajatori), 41,3 % pentru condiţii speciale şi alte condiţii de muncă, din domeniul apărării naţionale, ordinii publice şi siguranţei naţionale (10,5 % angajaţii şi 30,8 % angajatori). 
Pensia pentru urmaşiO altă modificare importantă, ce vine odată cu legea unitară a pensiilor, se referă la pensia de urmaş. „Astfel, până în prezent, copiii urmaşi puteau lucra dacă erau orfani de ambii părinţi. Noul proiect propune ca modificare posibilitatea de a se angaja copiii urmaşi, chiar dacă sunt orfani doar de un părinte. Sunt bucuroasă că s-a introdus această noutate în proiectul legislativ, deoarece şi eu am propus acest lucru“, a mai explicat directorul coordonator al CJP Arad.
Pensiile specialeGuvernanţii au dat asigurări că, urmare a aplicării noii legi, majoritatea covârşitoare a pensiilor aflate în plată nu vor scădea, simulările arătând că vor fi diminuate doar 15% dintre pensiile speciale. La sfârşitul anului trecut, la nivelul judeţului nostru existau aproximativ 101.000 de pensii din sistemul public. „Una dintre cele mai dureroase şi controversate schimbări ce vor fi aduse se referă la recalcularea pensiilor speciale, adică ale militarilor şi ale celor din Ministerul Afacerilor Interne. Dar acestea vor fi recalculate după apariţia normelor metodologice de aplicare a legii unitare. Cert este că pensiile de până la 3.000 lei nu vor scădea, iar cele peste 3.000 lei vor fi afectate. În judeţul Arad, există un număr de 204 pensionari care, la sfârşitul anului trecut aveau pensii de peste 3.000 lei“, ne-a mai spus Mihaela Vasil. 
Contribuţie minimăÎn ceea ce priveşte pensiile pentru grupele I şi II de muncă, şi aici intervin schimbări, în speţă, va creşte cu cinci ani vârsta de pensionare, adică de la 50, cât este în prezent, la 55 de ani. O altă noutate stipulată în Legea unitară a pensiilor face referire la cuantumul minim de contribuţie la bugetul asigurărilor sociale. Până acum, se putea contribui cu orice sumă, de anul viitor, după promulgarea legii noi, se prevede o contribuţie minimă, din salariul minim pe economie, valabil la momentul respectiv.
Pensia de invaliditate„Se vor înăspri condiţiile de pensionare pentru invaliditate. Nu se va mai efectua expertiza pe baza dosarului făcut de medicul specialist, ci expertizarea va fi făcută de către medicul de expertiză medicală, angajat al Casei Judeţene de Pensii“, a mai prezentat din noutăţile legii, directorul coordonator al CJP Arad. De asemenea, revizuirea medicală a dosarelor nu se va mai realiza la şase luni (cum este în prezent) ci se va mări între 1 şi 3 ani. Iar trecerea de la pensia de invaliditate la cea anticipată se va face din oficiu, persoanele nu vor mai trebui să se prezinte să facă cereri în scris. Totodată, vârsta de pensionare pentru persoanele care lucrează în grupele de muncă I şi II, nu poate fi mai mică de 50 de ani pentru femei şi 55 de ani pentru bărbaţi, respectiv 45 la sută pentru persoanele care provin din apărarea naţională sau interne. 
Pensia anticipatăPână la apariţia noii legi, pensionarea anticipată era fără penalizare şi se putea realiza cu cinci ani mai repede, dar să existe 10 ani de stagiu de cotizare obligatoriu. Noua lege prevede un stagiu de cotizare obligatoriu de opt ani, dar şi o penalizare de 0,75 la sută pe fiecare lună de anticipare.
Avem mai multe pensii de invaliditate şi anticipateLa nivelul judeţului nostru, la sfârşitul anului trecut, s-a înregistrat o creştere a pensiilor de invaliditate şi a celor anticipate. Mihaela Vasil explică acest fenomen, spunând că principala cauză o reprezintă „creşterea pensionărilor internaţionale, adică stabilite în alte ţări, dar cu vechime şi în România. Aceste pensii de invaliditate, de limită de vârstă sau anticipate nu provin din interiorul judeţului nostru. Începând de anul trecut, nu se mai acordă pensie în ţara de domiciliu pentru perioada lucrată în România. Statele de reşedinţă ne trimit cereri să stabilim pensiile pentru perioada lucrată în ţara noastră, pensie ce va fi scăzută din cea primită în ţara de reşedinţă“.Astfel, la sfârşitul anului 2009, aveam 2046 pensii de limită de vârstă, faţă de 1315 în 2008; pensii anticipate 1414, faţă de 652; pensii de invaliditate 1782 faţă de 1274, iar pensii de urmaş 895 faţă de 666 în 2008.

Sursa: Observator.info

Autor: (A.P.) ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
melthdesign.ro/