Stire

Elevii de la Şcoala Generală "Aurel Vlaicu" se pregătesc de primăvară cu "Săptăm?na conduitei ecologice" şi "T?rgul de Paşte"

27.03.2010 ⋅ 0 comentarii

Şcoala Generală „Aurel Vlaicu” şi-a deschis ieri porţile pentru ediţia a VII-a a programului tematic „Săptămâna conduitei ecologice”, desfăşurat în perioada 25-31 martie. La acest program au participat 24 de instituţii din judeţul Arad, fiecare prezentând o activitate dedicată Târgului de Paşte, aflat la a III-a ediţie. Programul a fost structurat pe trei secţiuni mari. Sala de sport a găzduit atelierul de lucru al elevilor din ciclul primar. Acolo, elevii au confecţionat în faţa vizitatorilor obiecte tematice, decoraţiuni, felicitări, toate acestea din materiale reciclabile. Tot în sala de sport s-au desfăşurat programe artistice ale oaspeţilor bine pregătiţi: cântece şi poezii dedicate primăverii şi Paştelui, dansuri moderne, populare, ţigăneşti, programe în limba franceză şi germană, scenete şi jocuri muzicale. „Admir foarte mult ceea ce fac aceşti copii. Nu e prima dată când vin, îmi place să onorez întotdeauna cu prezenţa târgurile şi activităţile la care sunt invitat de această şcoală”, a spus Gheorghe Szikszai, de la Azilul de bătrâni din Arad.A treia secţiune, cea mai vizitată, a fost expoziţia cu vânzare. Banii obţinuţi din vânzarea obiectelor decorative, prăjiturilor, felicitărilor şi a altor lucruri confecţionate manual vor fi donaţi în scopuri caritabile. Zilele următoare vor avea loc întruniri cu specialişti din domenii de interes dar şi activităţi de sfârşit de săptămână. „Marţi avem o activitate pe care o aşteptăm cu nerăbdare. Este vorba despre o activitate în colaborare cu facultatea de medicină a Universităţii „Vasile Goldiş”, elevii claselor I fiind învăţaţi să nu se teamă de medici”, a spus Rodica Gui, director adjunct al Şcolii Generale „Aurel Vlaicu”.Săptămâna conduitei ecologice se încheie marţi, 31 martie, cu alte patru activităţi: „Şcoala pentru un viitor verde”, Inaugurarea „Sala Verde”, expoziţie cu vânzare şi un marş pentru sănătatea pământului la care vor participa peste 200 de elevi. „Cu această activitate ne propunem să educăm şi să promovăm un stil de viaţă sănătos şi să insuflăm elevilor o stare pozitivă”, a adăugat Rodica Gui.  

Sursa: Observator.info

Autor: Andreea Gabrian, Jurnalism, anul II ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
melthdesign.ro/