Stire

Mihăiţă Calimente ?l felicită pe Gheorghe Falcă pentru protocolul privind Cetatea, dar "a ?nt?rziat proiectul cu trei ani"

27.03.2010 ⋅ 0 comentarii

Deputatul PNL de Arad, Mihăiţă Calimente, membru în Comisia de Apărare din Camera Deputaţilor, a salutat semnarea protocolului de dintre Primăria Arad şi Ministerul Apărării, privind trecerea Cetăţii în circuitul civil. „Salut ceea ce s-a întâmplat, îi mulţumesc ministrului Oprea că s-a ţinut de cuvânt şi că a purces cu hotărâre şi determinare să semneze acel act. Recunosc că şi primarul Aradului a avut deschiderea necesară pentru a accepta planurile MAPN. Drumul nu este uşor din punctul de vedere al costurilor, pentru a pune în practică acest acord este necesară colaborarea tuturor forţelor politice pe acest proiect”, a declarat Mihăiţă Calimente, cel care a avut la rândul său discuţii cu Gabriel Oprea pe tema Cetăţii Aradului.    Chiar dacă liberalul Calimente a salutat evenimentul petrecut joi şi contribuţia primarului Gheorghe Falcă, nu a evitat să-l şi critice pe edilul arădean. „Singurul lucru de reproşat lui Gheorghe Falcă este acela că în bunul stil pe care-l cunoaştem, a întârziat proiectul trei ani de zile. Termenii acestui protocol sunt aceiaşi care au fost propuşi şi pe vremea ministrului Teodor Meleşcanu, când am avut sprijinul premierului Tăriceanu. Dacă începeam acum trei ani acest proiect, puteam deja pune în valoare Cetatea. Sper că este bine pentru el (Falcă, n.r.) să vadă că e bine să ţină cont şi de părerea altora şi că lucrul în echipă , cu transparenţă şi fără ambiţii personale, poate aduce beneficii municipiului”, a mai spus Mihăiţă Calimente. Conform liberalului, acum trei ani primarul Aradului „dorea să mute unitatea la Radna, unde nu se poate, unitatea de acolo fiind arondată marii Unităţi Militare de la Timişoara”.
Proiect legislativ pentru clădirile istoriceMihăiţă Calimente a mai anunţat redactarea unei propuneri legislative pentru reabilitarea clădirilor istorice. „Multe clădiri din zonele declarate de patrimoniu arhitectural au fost vândute privaţilor, aceştia neavând posibilitatea de a le recondiţiona. Acest proiect este inspirat din cel pentru izolarea termică a blocurilor, 50% din fondurile necesare urmând să fie acoperite de Guvern, 25% de administraţiile locale şi 25% de proprietari”, a anunţat Mihăiţă Calimente. Conform deputatului arădean, iniţiativa a primit acceptul grupului parlamentar PNL, Calimente urmând să o introducă săptămâna aceasta „pe circuitul normal din Camera Deputaţilor”. Ideea iniţiativei legislative a venit din realitatea arădeană, unde „multe clădiri au fost schimbate de proprietarii lor după cum au vrut, cu termopane, culori diferite la parter faţă de etaj”. Astfel, Calimente recunoaşte că iniţiativa sa vine mai ales în sprijinul „oraşelor din Ardeal” care deţin astfel de clădiri de patrimoniu arhitectonic şi cultural. 
"Nu se iau măsuri pentru creşterea nivelului de trai al populaţiei"Secretarul coordonator al filialei PNL Arad, Călin Abrudan, a fost prezent alături de deputatul Calimente, exprimându-şi nemulţumirea faţă de „scăderea nivelului de trai” şi „lipsa unor măsuri pentru creşterea nivelului de trai”. Abrudan este nemulţumit de „prevederile noului cod fiscal, de măsurile privind înfiinţarea unor noi impozite sau privind înrădăcinarea celor vechi”. Privind situaţia de la nivel local, liberalul este nemulţumit de faptul că „taxa de orar este menţinută, gigacaloria creşte, lucruri care duc la scăderea nivelului de trai a populaţiei”. 

Sursa: Observator.info

Autor: Lucian Cozma ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
melthdesign.ro/