Stire

Bisericile şi căminele culturale, verificate de pompieri

01.04.2010 ⋅ 0 comentarii

Inspectorii Serviciului Prevenirea Incendiilor din cadrul ISU „Vasile Goldiş ” al judeţului Arad au efectuat controale la Biserici, case de cultură sau cămine culturale  pentru a prevenii evenimente nedorite în perioada sărbătorilor. De la începutul anului şi până în prezent au fost controlate peste 30 de unităţi de cult, de diverse rituri creştine (ortodoxe, catolice, protestante şi neoprotestante) şi 20 de case de cultură şi cămine culturale. Pe timpul controalelor efectuate pompierii au urmărit, cu prioritate, verificarea aplicabilitatea  măsurilor necesare pentru evitarea evenimentelor neplăcute ca urmare a focului deschis pentru diverse activităţi şi privind interdicţia fumatului. În ceea ce priveşte bisericile s-a verificat în primul rând amenajarea unor locuri speciale pentru depunerea lumânărilor aprinse, în afara bisericii, de preferinţă în tăvi metalice umplute cu nisip sau cu apă, existenţa şi starea stingătoarelor, marcarea şi poziţionarea lor şi nu în ultimul rând cunoaşterea modului de utilizare al acestora. De asemenea reprezentanţii Bisericilor au fost instruiţi cu privire la evacuarea din interiorul lăcaşului de cult, înaintea începerii slujbelor cu public numeros, a covoarelor, mochetelor, scaunelor şi băncilor nefixate în pardoseală, menţinerea practicabilităţii permanente a căilor de evacuare a persoanelor din interiorul lăcaşurilor de cult, pentru intervenţia operativă a pompierilor în cazul apariţiei unei situaţii de urgenţă şi asigurarea de surse de apă suficiente.

Sursa: Observator.info

Autor: Ana Maria Cantea ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
melthdesign.ro/