Luminiţa Lile (43 ani) Vărşand, Pilu. A născut într-o zi cu ghinion, marţi, 13 aprilie a.c. Oprim relatarea aici, aşa cum s-au oprit şi primele respiraţii ale copilului ce abia părăsise unicul loc sigur: pântecul mamei. Urmează o poveste de piatră spusă de însăşi Luminiţa, cuvinte ieşite cu greu dintr-un suflet însingurat, ciudat, ce nu pare să-şi fi găsit aleanul alături de un altul, iar viitorul şi-a închis uşile.
Stă pe patul de spital cu faţa imobilă, păr blond vopsit, strâns aiurea, faţă bronzată. Ochii i se măresc din când în când – pe măsură ce vorbim, conturând imaginea neagră a unei fapte ce încă nu o conştientizează. Pare înghiţită de o ceaţă existenţială fără ieşire. Pun întrebări peste întrebări ca să aflu lucruri puţine pe care încerc să le potrivesc – refăcând un puzzle urât al unei vieţi tinere din care lipseşte soarele, bucuria, sensul, speranţa, viitorul. Un destin anesteziat de neşansă, sigur, mai mult – de neiubirea şi înţelegerea părinţilor, fraţilor, a celor care o cunosc. Stă nemişcată, cu privirea fixă traversând încăperea, pereţii, zidurile spitalului, înspre capătul unui gând... Cum a fost sau cum ar fi trebuit să fie?! Cu greu îşi aduce aminte că are doi băieţi, unul de 15 ani, altul de 7. Despre bărbaţii cu care i-a făcut, amintirile sunt extrem de sărace. „Băiatul de 15 ani, Petrică îi zice - l-am făcut cu Căciulă Petrică, îi ţigan, el, de-aici din Vărşand. Stă cu tată-său. Mai am unul de 7 ani, Marius. Tata lui se numeşte Bokorici Feri (nu reţine niciun nume corect, iar altele, deloc). Eu am mai fost „căsătorită”, cel mai mult, 9 ani...” Atât, fără să-şi aducă aminte exact cu cine. „Noi suntem 6 fraţi, două fete şi restul băieţi. Sunt cea mai mare. Toţi îs căsătoriţi, numai soră-mea aia mică (24 ani) stă cu mama. Părinţii îs despărţiţi mai demult. Am stat pe chirie cât am fost cu unul sau altul. Am mai avut un prieten, unul din Miercurea-Ciuc dar degeaba am vrut eu să fie bine dacă nu a fost. Am stat cu el un an dar nu m-am înţeles deloc, aşa că i-am zis să plece!”
„Nu ştiu de unde e şi cum îl cheamă!”Încerc să mă apropii blând de problema încheiată tragic, marţi. „Am stat la o cumnată şi ajutam la gospodărie. Nu am spus că sunt gravidă şi ştiu că nu trebuia să fac asta, aşa a zis şi mama că nu am făcut bine că nu am spus. Dar nu am avut posibilităţi să fac avort, n-am avut bani. Eu nu ştiu cine e bărbatul ăla cu care am fost. Nu-mi aduc aminte decât că l-am văzut cu maşina pe drum când voiam să merg la Nădab să dau o probă pentru angajare...”. L-a cunoscut de pe stradă...”Atâta ştiu că nu e de la noi. Ăia de la fabrică nu m-au angajat că au zis că nu văd bine. Despre sarcină mi-am dat seama târziu. Cumnată-mea îmi zicea „ce-i cu tine de eşti aşa umflată?! iar eu nu ziceam nimic. Asta-i.”
Soluţia unei disperări„Marţi au venit dureri pe mine. M-am dus la wc şi mi-am dat dumul. Atunci mi-a venit rău, cumnată-mea a văzut sânge peste tot şi a chemat salvarea.” Am întrebat-o de ce nu a încercat să salveze copilul. Nu a răspuns, privind continuu în gol. Copilul a fost găsit mort în latrină. O fetiţă. De ieri, Luminiţa Lile a intrat pe mâna medicilor psihiatri pentru a i se stabili starea psihică vizavi de gravitatea faptei, femeia fiind suspectă de pruncucidere.

Sursa: Observator.info